TELEFONUL

Soarele cade, mangaindu-mi ochii,
peste foia palida pe covorul albastru, peste perdeaua ce se intinde in jumatate de camera.
Astept sa sune telefonul,
sa sara din furca, sa mi se agate de gat si sa-mi sopteasca.
Dar nu se intampla nimic.
In camera gri sunt doar eu si soarele, stam unul langa celalalt pe canapea
si palavragim.
Imi spune ca nu vrea cafea
Nu-i nimic, nici eu n-as bea.
Si, razand usor, asteptam luna.
Nici un telefon.

MAINE

"Spune-mi ma iubesti?"
"Inca nu, poate maine."
Pe degete-mi zambesc trei inele, ce-mi amintesc de noi, trecand mana-n mana prin Grecia, Egipt, Venetia...Impreuna. La capatul patului am 3 trandafiri ce-mi amintesc de tine. De pe petalele lor imi cade pe buze, mereu, aceeasi tremuranda intrebare:
"Ma iubeste?"
Primul trandafir imi spune ca merit aspru pedepsita pentru ignoranta mea. Si totusi imi surade.
Al doilea ma soarbe din priviri si-mi cantareste fiecare afirmatie.
Al treilea-mi spune ca cineva-si traieste viata iubindu-mi umbra, pentru ca fiinta nu-l vrea.
Merit pedepsita, dar maine n-a venit!

Exista HAOS sub cer si situatia este excelenta.

...i-am cerut sa scrie ceva despre titlul blogului...si a scris...a scris...gandindu-se la...la ce...



E toamna plangareata si trista, ca un copil ce a zdrobit in palma un fluture din prea multa iubire...Ploua. Daca mi-as intinde o mana spre fereastra oare as simti ploaia? Poate doar apa. Si cu toate astea ce-as putea spune despre apa? Uneori, fara sa vreau sunt chiar EU...cerul, ploaia, apa, dar...e straniu. Oare cum de reusesc sa ma gasesc in cele mai neasteptate stari, sa fiu pretutindeni si totodata sa-mi lipsesc cu desavarsire mie?
Nicio infermitate a lumii nu mi se pare mai demna de mila decat uitarea si niciun elan al mintii noastre n-ar avea sens daca nu s-ar prabusi si nu ar sfarsi in necunoastere. Parca-l aud pe Cioran vorbindu-mi astfel: "Nu traim decat pentru ca ne lipseste cunoasterea." "Furiilor, nestiintei datoresc tot ce stiu. Cand tot e stiu dispare atunci gol, cu lumea goala, incep a intelege totul" Imi dispalce sa ma stiu nihilista, gnomica, electica, chiar si pentru o clipa sau chiar si-ntr-un punct de vedere.
Ma autoinvit la o cafea. Accept desi as putea la fel de bine sa o refuz. Eu si gandurile mele adormite...sa vorbim despre ce? Sub ce semne de intrebare vechi sau noi sa-mi rastignesc curiozitatea, nelinistea si nesomnul.
In ce ploi primordiale sa-mi tulbur sau sa-mi limpezesc cautarile cand in orice hartuire a existentei mele, redescopar o cale, mereu alta spre haos. Cand spun haos, sa-mi inchipui...ce??? ceva dezorganizat, transfigurat, pierdut? Cine ma invata sa spun asta? Cine ma indeamna s-o cred? Lumea imi pare un paradis neizbutit. In care ORICE, trebuie sa insemne CEVA. Oamenii niste atomi imbatati de cunoastere. Nu iau apararea omenirii dar ma intreb-si intrebarea mea e o razsvratire impotriva propriei mele fiinte:..ce creator si-ar neglija propria creatie atat de mult incat sa vada in risipirea ei cea mai inalta stare a eternei sale arte? Sa fie Dumnezeu, atat de necrutator cu el insusi? NU! NICIDECUM! Nu e vorba de un impas voit, in atingerea de catre om, a constintei eterne. Am refuzat paradisul pentru ca ne-a fost daruit cu prea multa usurinta si ne-am incapatanat sa aratam ca suntem capabili sa-l descoperim singuri, asadar omul a creat lumea in imaginatia sa, ca o copie infidela din paradisul, din care au fost izgoniti.
Cu fiecare picior de pamant descoperit, am ingropat cate un petic de cer, cu fiecare templu inaltat, si-a confundat sufletul in vina. Omului ii este dor de Dumnezeu, de paradis, de intaia fericire pentru a plati cu pretul nasterii LUI.
Ma aplec peste ceasca mea de cafea...imi zaresc chipul incruntat intr-o contemplare absurda. As rupe intr-o clipa toate tratatele sau manuscrisele de filosofie,-m-as descalta de toate cautarile zadarnice de pana acum., mi-as dezbraca ratiuneade orice negare, m-as detasa de lume, de acordurile ei comune si toate astea doar pentru a putea sa am propria parere despre TOT.
Vreau sa tintesc in vid, sa eliberez prima constiinta incatusata de cunoastere, sa zaresc acel "punc eminescian" sa-l vad cum creste si cum prinde forma a tot ce exista.
Dar nu pot inchide ochii iremediabilului, sa ma prefac ca nu observ, exasperarile rispite la tot pasul, tablourile neterminate ale unei fericiri nemaigasite sau urmele cruzimii constiintei umane, estompate in istorie.
Cine sunt eu sa pot schimba fata lumii?
Si daca as reusi sa fac asta, atunci ce chip i-as putea da lumii astfel incat sa fie indragita inca de la prima vedere, fara a fi silita sa povesteasca despre nedreptatile sale. Sa fac lumea sa taca? Nu pot!. Pentru ca ea vorbeste prin mine. Sunt avocatul lumii...; lumii pe care o percep eu in imaginatia mea ai care poate fi diferita si este de lumea pe care o vezi tu.
In tot vacarmul mental, descopar o sintagma salvatoare, un fel de Arca a lui Noe.
Nitzche, spune ca:" trebuie sa ai un haos in tine, pentru a da nastere unei stele care danseaza" sa inteleg ca orice negare va sfarsi autosufocandu-se intr-o credinta biruitoare?
Ortega, distingea intre idei pe care le avem si credinte in care ne gasim. Nici nu-mi vine a intreba, cum ar fi daca m-as intalni cu propriile mele idei in credintele altcuiva??? De aceea tot ce observ, sau nu observ, tot ceia ce accept sau reneg, tot ceia ce ma alerga sau ma asteapta are legatura directa cu ideile si credintele mele despre lumea care se formeaza in mintea mea ca urmare a perceptiilor acumulate de propria constiinta. Atat timp cat ceia ce numesc haos nu ma indeparteaza de Dumnezeu ci din contra, ma aproprie si mai mult, atunci nu pot decat sa ma bucur ca: "exista HAOS sub cer si situatia este excelenta."
Imi beau si ultima inghititura de cafea, rememorand un nou citat din Cioran, ma incanta, ma vrajeste, e o vraja care ma sperie, care ma prinde si ma leaga cu superbul lant aforistic.
Tot Cioran raspunde intrebarilor mele din dimineata aceasta: "nu exista alt paradis decat cel din strafundul fiintei noastre","ca intr-un eu al eu-lui, dar pentru al gasi acolo, mai trebuie sa fi cutreierat, totalitatea paradiselor, revolute si posibile, sa le fi iubit si urat, xu iubirea fanalismului, sa le fi cercetat si respins mai apoi, cu competenta deceptiei. Se va spune cumva ca, ca inlocuim o fantoma cu alta, ca prezentul vesnic, nu-i mai desoi decat basmele varstei de aur,ca Eu-l originar, temei al sperantei noastre, ne duce cu gandul la vid si de fapt nu-i nici altceva? Fie! insa un vid ce-si revarsa preaplinul nu contine mai multa realitate decat istoria tot cuprinsul ei?" Nu-i asa ca are dreptate? Tu, ce zici?

by Cata

DIMINEATA

Dimineata mea e atat de urata...Ma trezeste vremea rea, mohorata...Singura intr-o casa atat de goala,Goala si eu pe dinauntru, pe afara...
As suna pe cineva...(e ora 8)Prea devreme...
As iesi sa-alerg prin park, dar mi-e lene
Enervant e k incep sa ma obisnuiesc...
Ultimul hobby butonez telecomanda pana-nnebunesc...
N-am pe nimeni sa ma-mpinga din pat,
N-am pe nimeni sa ma-ntrebe ce fac,
N-am pe nimeni sa ma certe degeaba...n-am...
N-am pe nimeni sa ma minta frumos,
N-am pe nimeni sa m-astepte cu flori,
N-am pe nimeni sa iubesc dimineatza-n zori...
Pun pariu k sunt si altii ca mine...Suflete pustii visand la iubire...Cand te lasi ranit de prea multe ori,Pare greu sa mai simtzi iar fiori...Chiar de-ajungi ce vrei sa fii in viatza,Te trezeste aceeasi dimineatza...Butonand aceeasi telecomanda...Intr-o liniste mereu deranjanta...

...

http://video.google.ro/videoplay?docid=-4344034810529751658&ei=Lv0US8GHFJ2k2wLwncSnCQ&q=video+influenta+mass+mediei&hl=ro#...

In 1994 a plouat cu gelatina peste un orasel, iar locuitorii s-au imbolnavit grav. A FOST UN EXPERIMENT?

http://www.youtube.com/watch?v=okv2VEUnkE0&feature=player_embedded

Transcriptul:

Totul s-a intamplat in Oakville, Washington. Populatie de 665 locuitori.

In acest loc norii aduc ploi zilnic, timp de 275 zile pe an. Problemele au inceput pe 7 August 1994. Nimeni nu era pe atunci ingrijorat. Pina cand si-au dat seama ca de fapt nu ploua cu apa. Ploua cu mici picaturi de substanta gelatinoasa. A venit in torente si s-a imprastiat pe o suprafata de 20 de mile si a adus cu ea o boala.

Maurice Gobeil: “Eu m-am imbolnavit, sotia mea s-a imbolnavit, fiica mea. Toti cei care traiesc aici s-au imbolnavit.”

Beverly Roberts : “Toti din oras s-au imbolnavit cu un fel de gripa. Numai ca nu dura precum cea normala care dureaza 7 zile ci a durat cam 6-7 saptamini, cam 2-3 luni”.

Un politist local a fost printre primii care a anuntat precipitatiile ciudate. Ofiterul David Lacey era in patrulare cand pe la ora 3 dimineata a inceput ploaia.

“Am pornit stergatoarele masinii si geamul a devenit murdar pana in punctul in care nu puteai vedea nimic. Si ne-am mirat: Iisuse, practic suntem in mijlocul pustietatii. Ne intrebam: De unde a venit acest lucru?”

Ofiterul Lacey s-a oprit la o benzinarie sa-si curete parbrizul. Ca masura de protectia si-a pus o pereche de manusi de latex. “Substanta era foarte moale. Era ca si cum ai avea jeleu in mina si ai putea sa o storci printre degete. Stiam ca este o substanta pe care nu o mai vazusem si in mintea noastra cunosteam ca acest lucru nu e la locul lui, nu e normal”.

Locuitoarea Dotty Hearn a fost perplexata. Pina ce a iesit afara in acea dimineata furtuna incetase. Dar picaturile de gel erau peste tot. “Arata cam la fel cu grindina, pe cutie si pretutindeni. M-am apropiat si am atins-o. Si nu era grindina. Era un material gelatinos”.

Pina dupa amiaza ofiterul de politie Lacey se imbolnavise inexplicabil.“Eram in situatia in care nu mai puteam respira. Intelegeam ca acea substanta ma adusese intr-o stare violent de grava. Acea “grindina” gelatinoasa m-a distrus complet”. In oras, Dotty Hearn nu se simtea nici ea mai bine. “Am inceput sa am ameteli. Lucrurile se invarteau in jurul meu si mi s-a facut rau si greata”. Fiica ei Sunny si fiul ei au gasit-o cazuta pe podeaua baii.

Suny Barclift: “Era toata rece, transpirata, palida. Mama mea vomita, avea ameteli extreme, se plangea ca avea probleme cu vederea, vedea incetosat”.

Dotty a petrecut urmatoarele 3 zile in spital. Diagnosticul: o infectie severa a urechii interne.

Sunny Barclift: “Pentru un motiv oarecare, cum ne apropiam de usa, mi-am adus aminte de acea substanta si ma gindeam ca poate a avut vreun efect asupra ei. Acea substanta ar fi putut sa o faca sa se simta rau. Si am luat o mostra din acea substanta gelatinoasa si am dus-o la spital”.

Tehnicienii laboratorului au descoperit un indiciu uimitor. Gelatina continea celule albe umane(limfocite). Dar ce era exact si de ce cazuse din cer nu a putut fi determinat. Proba a fost trimisa mai departe spre analiza la State Department of Health din Washington.

Mike McDowell, microbiologist: “E o substanta foarte uniforma, fara o structura care sa o putem vedea normal sau la microscop. Am introdus acea substanta in diferite medii microbiologice si am incercat sa izolez bacteriile”.

Mike McDowell a descoperit ca proba era contaminata cu doua tipuri de specii de bacterie. De felul celor care isi au locul in sistemul digestiv uman.

Sunny Barclift: “Speculam initial ca substanta ar fi deseu uman de la un avion de transport. Si ar avea sens. Te poti astepta sa gasesti celule umane albe in deseuri umane. FAA a eliminat aceasta posibilitate pentru ca conform regulilor deseurile umane sunt colorate albastru. Aceasta substanta nu era albastra. Era asemeni cristalelor in culoare”.

Intr-o perioada de 3 saptamani a plouat cu aceasta substanta de 6 ori, multi imbolnavindu-se. Multi caini si pisici au murit venind in contact cu picaturile toxice, inclusiv pisica de 8 luni a doamnei Sunny Barclift. Dar natura substantei si orice legatura care ar putea sa o aiba cu boala ramane un mister. La un an dupa evenimentul imbolnavirii lui Dotty Hearn, s-a luat o proba de atunci prelevata si pastrata in conditii de inghet si s-au facut analize intr-un laborator privat.

Tim Davies, microbiologist declara: “Am vazut ceea ce cred eu ca se numeste o celula eucariota, care este o celula cu nucleu bine definit, si se gaseste prezenta in majoritatea animalelor”.

Pe scurt gelatina era plina de viata. Dar cum a ajuns substanta aceia in nori. Explicatiile sunt la fel de ciudate ca si substanta insasi. Poate, inevitabil, o oarecare suspiciune planeaza asupra domeniului militar.

Sunny Barclift: “Unii spun ca din moment ce marina a facut bombardamente pe mare ar fi putut distruge o cresa de meduze. Si aceste meduze ar fi aruncate in aer si ar fi plutit pe uscat, si intr-o perioada de 3 saptamini au cazut cu ploile de 6 ori in luna lui August 1994. Mie una mi se pare aceasta afirmatie hilara.

Dotty Hearn: “Daca erau meduze sau resturi mici ale lor prin aer ar fi mirosit urat de tot”. Fortele aeriene confirma ca teste de bombardament sunt efectuate deasupra Oceanului Pacific in luna August 1994. Si totusi ei neaga orice stire despre vreo substanta necunoscuta, sau despre crearea si dispersia ei. Localnicii nu ii cred.

“Am avut un trafic militar foarte intens deasupra caselor noastre, inainte de a se intampla lucrurile acestea”.

Dotty Hearn: “In fiecare zi observam bombardiere si elicoptere negre zburand deasupra. Si ne-am gandit ca poate substanta vine de la ei”.

Maurice Gobeil: “Disperseaza tot felul de substante ciudate in aerul de aici, testeaza, fac teste. Sunt tot felul de locuri unde nu ai voie”.

Beverly Roberts: “Poate ca suntem parte dintr-un fel de experiment biologic, unul mic, ca sa se imbolnaveasca cativa oameni pentru a afla ce efect are vreo bomba biologica ca sa vada ce s-ar intampla intrun astfel de caz”.

SURSA:http://saccsiv.wordpress.com/page/9/

...file din jurnalul sufletului meu...

... sunt un roman de dragoste iar tu esti autorul. Vreau un autograf de la tine, ca un buchet de sperante oferit inimii mele...

Si ce daca?
...si ce daca m-ai surprins privind rasaritul, trezirea nu mi-o vei cunoaste niciodata si nici nu mi-o vei putea ierta asa cum adesea faci cu pacatele in care-ti lenevesc curcubee de ganduri despre iubire. Si ce daca-mi strabati intunericul inimii cu un suras nevinovat - oricum nu-ti vei putea ascunde culoarea pacatului si nici urma sarutului care s-ar trada si pe sine. Tu esti culoarea iubirii si singurul pacat al ininii mele pe care-l voi savarsi tot timpul pentru a-mi ierta nefericirea.

Absenta ta.

... absenta ta o confund cu prima mea moarte, pasii tai mi-i inghesui in suisul palmei drepte vrand sa-ti epuizez nevenirea. Poate-ar fi mai bine sa tac, acum cand cuvintele mele se estompeaza intr-un suras chinuit si absurd, la fel de absurd ca si gandul meu despre tine. Si cat de aproape am fost sa te-nteleg atunci cand, stand langa tine, reuseam sa cuprind tot sensul vietii in respiratia mea resurcitata de vise.

reflexii pt timpul meu
... nu stiam sa existe o stare-n care sa dormitezi aproape de lesin si-n care toate simturile tale sa-nghete pt a da o noua definitie tacerii. Dorm... sau poate ca asa-mi trezesc eu launtrurile fiinte-mi amortite in febra neputintei si-a necunoasterii. Nu ma lua in seama sau... intreaba-ma ceva care nu are nicio legatura cu fericirea, ghiceste-mi raspunsul, distinge-mi starea si-apoi dizolva-mi somnul in trezirea ta
fara margini.

clarobscur

... dincolo de fereastra
zilnic, ma descompun parerile
in mii si decolorate priviri clandestine
strecurandu-ma printre gaurile arse de somn
ale perdelei de
vis si lumina
dupa care m-ascund, atat de salbatic
intre mine si lume.

am nevoie de tine

... am nevoie de o lume inerta
sa-ti pot intelege fuga
si de mai multa tacere
sa-ti pot auzi cuvintele nespuse.
Am nevoie de un brat inapt
sa-nteleg ce-nseamna o strangere de mana
si de o ureche surda ca sa pot distinge
soaptele visului de fosnetul zilei.
Am nevoie de nesfarsire dar parca
mai simpla mi-ar parea dragostea dac-ai fi langa mine.
Am nevoie de tine.
Pentru tine scriu. Pentru tine
iubesc.
Pentru tine traiesc cu toate ca mor
de fiecare data.... in mine.

nu pot fi

... nu pot fi asa cum tu mi-o ceri
nu pot iubi ingerii de ceara
dar daca vrei
renaste_mi sufletul de ieri
pe cel de maine nu-l lasa sa moara.


lumea-n care traiesc
... traiesc intr-o lume cu vise despre fericire
cu ganduri de sfinti nascute in cele mai infernale secunde.
Taci. Asculta! Auzi? Pasii mei defileaza in urma nestiutului. Tu, in care lume ma chemi?

corespondente ratacite
... ma pierd in incertitudini,
ma simt neinteles si inutil inimii mele,
visele ma-nchid in tiparele somnului,
si nicio trezire nu-mi seamana mie.
Pentru cine-am invatat alfabetul iubirii?
cand la orice chemare am raspuns cu o fuga,
fericirea-i chiar aici, la doi pasi de mine,
dar e cu atat mai departe cand astept
ca un pas sa-l faci tu.

... sunt un roman de dragoste iar tu esti autorul. Vreau un autograf de la tine, ca un buchet de sperante oferit inimii mele.

dorinte...
daca as putea intelege o soapta, tacerea ar fi infinit mai muta.
Daca as putea masura o secunda, timpul ar trece infinit mai greu. Daca as putea zambi, fericirea as spune ca e un gand la indemana oricui
by Cata.

Jurnalul unui copil nenascut!

SAPTAMANA 1
De azi a inceput viata mea. Parintii mei nu stiu inca, dar eu totusi exist, Si voi fi fetita. Voi avea parul blond si ochii albastri. Este stabilit aproape totul,chiar si faptul ca voi iubi florile. Dar mai intai Il iubesc pe Dumnezeu care mi-a daruit suflet din clipa zamislirii si pe parintii mei, caci sunt trup din trupul luo.

SAPTAMANA 2
Unii sustin ca nu sunt o fiinta reala, ca numai mama exista. Eu, insa exist cu adevarat, tot asa cum o firmitura de paine este totusi paine adevarata. Mama exista la fel si eu.

SAPTAMANA 3
Acum, tocmai incep sa deschid gurita. Ganditi-va peste aproximativ un an de zile voi rade, voi vorbi. Stiu si care va fi primul meu cuvant MAMA. Ea ma va invata sa ma rog spunand: "Ingerasul"...

SAPTAMANA 4
Azi a inceput sa-mi bata inima. De acum in colo ea va bate tic-tac pentru tot restul vietii fara a se odihni! Oare mami aude ticaitul inimii mele? Eu o iubesc, dar ei ii pasa de mine?
Ma indrageste cu adevarat?

SAPTAMANA 5
Cresc cate putin in fiecare zi. Incep sa mi se formeze mainile si piciorusele. Dar trebuie sa mai astept mult timp pana cand aceste picioruse ma vor inalta spre bratele mamei si pana voi putea cu manutele culege flori si imbratisa pe tata.

SAPTAMANA 6
La maine incepe sa mi se formeze degetelele. Cu ele voi putea mangaia parul mamei, voi putea tine stiloul la scoala si voi putea fi de ajutor multora. Voi putea sa le unesc la rugaciune si sa fac Semnul Crucii.

SAPTAMANA 7
Abia astazi i-a spus dorctorul mamei ca eu exist aici, sub inima ei. Oh, cat de fericita trebuie sa fie! Esti feicita, mami? Te rog, e timpul pregateste-te sa primesti Sfanta Impartasanie, ca sa primesc si eu putere din Ea! Ne sfintim si ne intarim impreuna.

SAPTAMANA 8
Mami si tati probabil se gandesc ce nume o sa-mi puna. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. Vreau sa ma cheme Varvara, fiindca azi e ziua mea in calendarul crestin. Ma simt deja mare.

SAPTAMANA 9
Am aproape 4 grame si 30mm. Ei bine, incep sa fac primele miscari din viata mea. Doctorul imi poate asculta bataile inimii. Si tata ar putea face la fel. Am fi cu totii fericiti!

SAPTAMANA 10
Acum aproape pot sa vad. In jurul meu este inca intuneric. Cand mami ma va scoate in lume, in jur vor fi pretutindeni soare si flori. Dar mai mult decat orice, vreau s-o vad pe mami. Cum arati, mami?

SAPTAMANA 11
Pruncul Iisus a venit astazi pe lume pentru ocrotirea si mantuirea mea. Desi nu m-am nascut inca, EL stie de mine. Vreau sa-i multumesc ca vin pe lume si sa-L preamaresc toata viata mea, straduindu-ma sa duc o viata morala. Vreau sa fiu cu El in Cer!

SAPTAMANA 12
Simt ca mama ma uraste si sunt foarte zbuciumata. CE FACI MAMI, MA OMORI?

http://www.youtube.com/watch?v=cjNo_0cW-ek&feature=related
http://www.avort.net/

O lume ideala!

Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.
Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

Tehnici de elaborare a unui poem.

...cum putem fi toti poeti pornind de la o tehnica simpla
...poemul nostru, sau mai corect strofa noastra se doreste a avea 5 versuri plecand de la urmatoarea tehnica:
-primul vers sa contina un singur cuvant, un substantiv, care sa arate tema poeziei,
-al 2 vers sa contina 2 cuvinte, adjective care sa descrie subiectul,
-al 3 vers sa contina 3 cuvinte, verbe la gerunziu care descriu actiunea,
-al 4 vers sa contina 4 cuvinte, la alegere,
-al 5 vers sa contina un cuvant, esenta subiectului.

Ce am reusit sa creez eu:)
IUBIREA
Invaluitoare...inaltatoare,
simtind...daruind...traind,
ma face sa exclam,
EXISTI.

Prioritatea lor in viata e: TIGARA!!!

Special pentru frate-miu, Ana, Ovidiu, Raluca...si restul!!!

Mai lasa-l sa fumeze o tigara,
sa se linisteasca, cel putin aparent,
sa-si umple plamanii, cu otrava pura,
sa tuseasca mult, sa jure azi
ca maine va renunta, sa moara tanar,
sa mergem in urma sicriului
si sa-l plangem ca a fost naiv
crezand ca viata lui
e o eterna tigara
"Mai lasa-ma sa savurez o tigara si ACOLO SUS voi pleda vinovat."

Nu cred in vise!

M-a trezit o lacrima de-a ta...care incet dezlipindu-ti-se de obraz, mi-a inundat sufletul. M-am trezit in roua diminetii, singura, speiata si fara tine. Inca mai persista greutatea lacrimii tale in sufletul meu.
Te caut cu privirea pe campul intins si inverzit, incerc sa te gasesc in fosnetul ierbii, in zborul fluturilor, in albastrul cerului...
Natura s-a trezit la viata odata cu mine si ma indeamna sa pasesc covorul verde, pe alocuri galben, rosu, violet...Pasarile ciripesc melodia noastra si din nou dorinta de tine reinvie. Ma asez pe iarba uda, care ma primeste si adorm mangaiata de roua.
Imi apari in vis ca niciodata...obosit...confuz...si-ndepartat...Iti caut privirea care nu ma privea...ma apropii si te vad privind in gol...spre nicaieri. Cu mana stanga strivesti o pata alba-o floare de liliac. Ma asez langa tine, ma lipesc de tine, dar nu vrei sa ma observi...Te ridici cu miscari greoaie si ma lasi langa liliacul strivit. Te plimbi cu pasi marunti in jurul meu...calmul tau e doar o aparenta, in tine fiind o lupta nestapanita.
Ma ridici dupa o vesnicie, ma privesti, ma tii in brate, imi soptesti cuvinte neintelese, ma saruti si ma lasi...
Nu pot reactiona...nu-ti recunosc atigerea...sarutul...starea...!
Nu-mi pot stapani o lacrima, pe care o lasi sa-mi cada, luminand intunericul in care te-am pierdut.
...cu greu iti dezlipesti corpul de mine, mana de degetele mele, privirea de ochii mei, apropierea ta de locul in care am ramas incremenita.
Dupa fiecare pas de-al tau spre nicaieri...cate o lacrima se prelingea urmand albia obrazului.
Eram singura, EU si un miros puternic de liliac...si-o lumina calda si alba...si-o dorinta de-a ta de-a ma trezi, sa fim impreuna in ziua noastra!
Intre noi un buchet mare de liliac alb, intregea tabloul...
...mi-ai zambit si mi-ai soptit ca ma iubesti...erai tu-te simteam, te intelegeam, traiam!
Te-am prins de mana si-am plecat, spunandu-ti ca...NU CRED IN VISE!

Despre NOI...

Am uitat sa traim...sa visam...sa iubim!
Ne lasam guvernati de bani...ne lasam transformati de ei...iar momentele de luciditate daca exista, pentru unii, nu mai au valuare suntem mult prea acaparati de problemele cotidiene, probleme neimportante, care nu ne ajuta sa crestem...sa cunoastem...ci doar ne ingroapa in deziluzii...in false impliniri...in noi!
Unii aleg sa traiasca viata altora...altii se pierd in banalitati...cativa traiesc pentru ceilalti...
...dar noi...?
...dar eu...?
EU, am ales sa fiu umana...am ales sa iubesc...sa-i cunosc pe ei...pe tine! Am ales sa fiu prezenta la ce se intampla in jurul meu...sa incerc sa fiu fericita...langa voi...langa el...langa tine. Ma emotioneaza lucruile vii...ma energizeaza rasul Sofiei, al Mariei, rasul lor sincer, ma linisteste atingera unui copil, vocea mamei, conversatiile cu familia cu prietenii. Ma umanizeaza dorinta unei iesiri in natura...dorul de tara...un copac trecut prin cele 4 anotimpuri...vrabiutele care giugulesc painea de pe pervaz...culorile unui fluture, libertatea lui...gingasia unei flori...forma unui nor...!!! Si tu ma poti emotiona...daca renunti sa mai imparti zambete false tuturor, daca renunti sa gandesti ca doar tu esti important pentru lume si pentru tine, daca renunti sa traiesti doar pentru ca ai aer sa respiri...daca accepti sa fii OM.

Iarna!

Cineva, nu remarc niciodata cine, spune deodata neutru, intr-o doara, stand la o coada undeva, sau inghesuit intr-un autobuz, spune asa, fara nici o intentie precisa, numai ca sa zica ceva sau numai ca sa nu spuna altceva "ei, a venit si iarna". An de an aceasta exclamatiee, aceasta acceptare, se repeta, venind pentru mine la fel de brusc de fiecare data semnalul mirat al unei treziri, al renuntarii la iluzia frunzelor prea stralucitoare pentru a-si recunoaste moartea, de iluzia fructelor prea coapte pentru a-si marturisi putrezirea.

Saptamani, luni intregi ma lasasem, de fiecare data, purtata de valuri colorate ale unui entuziasm mascand luminos disparitii si deznadejdii. De fiecare data uitasem sa pun singura un termen acelei suspecte blandeti curgand ca o miere prin arbori si naivitatii viorelelor, crezand ca pot sari o etapa, anuntand o primavara neplatita cu geruri, obtinuta pe credit. De fiecare data exclamatia impersonala, fatala a cuiva, ma gaseste nepregatita, ma umileste si ma intoarce brusc cu fata spre lume." Ei, a venit si iarna." Si deodata nu se mai poate ascunde nimic, nu se mai potoleste nimic, totul e urat, tensionat, frunzele sunt carbonizate de brume, iarba incalcita de frig. Si daca in aceasta generala, descurajare mai exista gand viu, nascator de sens, este speranta ca, acoperiti de promoroaca si incremeniti de ger, mareti si inflexibili in suferinta lor in sfarsit demna, arborii nu se vor mai pleca dupa cum bate vantul.

Cata imaginatie...

...le-am primit adiniauri de la un prieten...foarte interesante...

Ea nu era de aici...

...imi place Cioran, mereu mi-a placut...vara asta insa l-am redescoperit,dar altfel, e si normal...crestem, ne maturizam, poate chiar ne schimbam.
...nu sunt de acord cu ideile lui despre Divinitate...dar inteligenta lui e remarcabil in toate lucrarile indiferent de tema si chiar de varsta la care apareau.
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente şi senzaţii violente. Preocupat de problema morţii şi a suferinţei, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supravieţuirii.
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârşitul civilizaţiei, ameninţarea Răului, refuzul consolidării prin credinţă, obsesia absolutului, viaţa ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaştea bine din vastele sale lecturi şi mai ales din autorii şi memorialiştii perioadelor de decadenţă, de unde reflecţiile marcat gnostice şi antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului şi civilizaţiei. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile şi nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producţie şi reproducţie irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparenţă şi prin triumful artificialului.


De curand am inceput sa citesc "Exercitii de admiratie"... la finalul cartii este un mini-eseu despre o Ea...mi-a placut, m-a mirat...si-am sa-l transcriu...



Ea nu era de aici...

N-am intalnit-o decat de doua ori. E putin.Dar extraordinarul nu se masoara cu masurile timpului. M-a cucerit din prima clipa cu aerul ei absent si instrainat, cu soaptele ei(caci nu vorbea), cu gesturile sovaielnice, cu privirile ce lunecau peste fiinte si lucruri, cu prezenta ei de spectru adorabil. "Cine esti? De unde vii?", iata intrebarea care iti venea sa i-o pui fara sa stai pe ganduri. N-ar fi putut raspunde, intr-atat se confunda cu misterul ei ori nu-i placea sa-l tradeze. Nimeni nu va sti niciodata cum de izbutea sa respire, ce ratacire o facea sa cedeze magiei suflului, si nici ce cauta printre noi. Sigur este ca nu era de aici si ca nu ne impartasea decaderea decat din politete ori din cine stie ce curiozitate morbinda. Doar ingerii si bolnavii incurabili pot inspira un sentiment analog aceluia pe care-l incercai in preajma ei. Fascinatie, tulburare supranaturala!
Din prima clipa cand am vazut-o m-am indragostit de timiditatea ei, o timiditate unica, de neuitat, care-i dadea infatisarea unei vestale istovite in slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice ravasite de dorul unui extaz, neinstare sa se mai reintoarca vreodata printre evidente!
Coplesita de bunuri, rasfatata dupa cantarul lumii acesteia, parea totusi deprinsa de toate, in pragul unei cersetorii ideale, sortita sa-si murmure saracia in miezul imperceptibilului. De altfel, ce-ar fi putut sa posede si sa rosteasca, de vreme ce tacerea ii tinea loc de suflet, iar perplexitatea- de univers? Nu aducea ea aminte de-acele fapturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeste Rozanov? Cu cat te gandeai la ea, cu-atat erai mai putin inclinat s-o judeci dupa gusturile si vederile timpului. Sta parca sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, insusi farmecul ei facea parte din revolut. Ar fi trebuit sa se nasca sub alte zari si intr-o alta epoca, in mijlocul landelor din Haworth, in ceturi si dezolare, alaturi de surorile Bronte...
Cel ce stie sa descifreze chipul omenesc citea cu usurinta pe al ei ca nu e osandita sa dureze, ca va fi crutata de cosmarul anilor. In viata fiind, parea atat de putin complice vietii, ca, n-o puteai privi fara sa te gandesti ca n-ai s-o mai revezi niciodata. Un ADIO nespus era insemnul si legea firii sale, gloria ursitei sale, pecetea trecerii ei pe pamant; de-aceea il purta ca pe un nimb, nu din ostentatie, ci din solidaritate cu nevazutul.


ROZANOV (1856 - 1919), a fost unul dintre cei mai contoversaţi scriitori şi filosofi ai perioadei antebelice din Rusia.

Un cuvant...un sentiment...o traire!

Acum m-am trezit...dar intre genele mele parca mai respira un vis. Un alt vis sta prizonier intr-o lacrimai, pe care o pierd in ochii mei, fara sa stiu de ce plang, daca plang...
Sunt plin de visari! Impart vise rasaritului. Natura canta. Aerul danseaza.Un colt de cer imi zambeste si ma indatoreaza cu un zambet.Si ce daca? El poate sa-mi ceara orice, oricand. El si TU.
Lumea nu mai crede in vise. E drept caci visele sunt uneori inchipuiri fara noima...Ahhh cat as vrea sa nu visez atunci! Atata vreme cat vei fi langa mine, nu-mi va fi teama sa raman fara vise, sau ca visele mele vor fi cararile ratacite ale sperantei si ale iubirii.
Te ador! Tu care-mi tii sufletul si inima mereu treze. Chiar daca mintea mea viseaza, voi sti unde sa te gasesc. In dimineata aceasta te-am, vazut alergand dupa fluturi...n-avei nicio tristete pe chip, nu te durea nici un gand. Erai asa plina de zbor si de zambet incat multa vreme nu te-am mai putut distinge de cer, parca tu erai cerul...
Alergai cu bratele larg deschise, cu pasi marunti, cu trupul valsand printre florile de camp.
Erai parfumul, starea, omul...omul, ce niciodata n-am fost! Imediat ce-ai obosit, te-ai tolanit pe coala mea de hartie, nemailasandu-ma sa scriu niciun cuvant. Pareai un inger adormit pe o carte de vise...Ma gandeam sa-ti smulg o geana si sa scriu cu ea un poem de dragoste in inima ta. Dar m-am multumit doar sa te privesc si sa-mi alung din sufelt orice neliniste.
Niciun vis nu seamana cu altul, nicio despartire nu este mai trista decat despartirea de visul dorit. Cand am clipit am vazut doar o foaie alba: tu nu mai erai, poate ca nici nu ai fost . M-am uitat pe fereastra; lipseau florile, fluturii, soarele...si mai ales TU! Dar nu am fost trist, nu puteam fi. Chiar daca mintea mea visa eu stiam unde te pot gasi...In inima mea erai la fel de treaza precum marea izbita de stanci, precum ingerul ce vegeaza la tampla unui Dumnezeu adormit.
"Omului ii trebuie un vis ca sa suporte realitatea." o spune Freud. Eu am o multime de vise ca sa suport ce? Nevoia de tine? Distanta de tine? Voi suporta orice...cu sau fara vise.
Nu stiu cata putere ma am, dar stiu ca daca voi fi slab, ma vei ajuta ta. Esti tot ce vreau! Toate visele mele incep cu tine. Impart cu tine diminetile, amiezile si noptile vietii mele.
Nu este zi in calendarul inimii mele din care tu sa lipsesti, nu sarut nici un colt de lume daca nu are forma buzelor tale, nu zambesc nici unui gand daca n-are chipul tau.
Tot ce sunt...sunt datorita tie. Tot ce fac...fac ajutat de tine. Tot ce am, am dobandit prin tine. Nu am nimic al meu. Oare cat de greu iti va fi sa intelegi? Stam, stam imbratisati de extaz, de iubire, de visare...
Daca lumea ar fi ca noi, n-am mai visa la paradis, si-am trai in el zi de zi. Cu toate ca avem lumea noastra, timpul nostru, asteptarile noastre, iubirea nu ne lasa sa fim egoisti.
Hai sa aratam lumii ca exista iertare, speranta, iubire...!!! Nimic nu se pierde daca luptgi cu toata taria inimii tale. Si mai ales atunci cand 2 inimi viseaza chipul iubirii, nicio tristete nu le poate rani, niciun suspin dureros nu le mai poate trezi. Noi 2 stim asta. Cum am invatat sa ne incredem? Iubind!
Imi simt pleoapele grele. Ma epuizeaza despartirea. As vrea sa dorm...sa dorm in adancul inimii tale, precum o soapta adormita in bobocul unui trandafir...
Inchid ochii si scriu ultimele cuvinte, c-o ultima cautare, cu un ultim sarut oferit ultimei pagini a cartii mele de vise.
MI-E DOR DE TINE - asta am scris.

by Cata
`

O fereastra spre viata...

Viziunea lui George Carlin despre BATRANETE
Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa "imbatranim" este in copilarie? La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
"Cati ani ai?"
"Am patru ani si jumatate!"
Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani ..si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta! Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai?"
"O sa am 16!"
Poate ca ai 13, dar vei avea 16!
Si vine si cea mai grozava zi din viata ta...... ai 21. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala "se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat? Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat. Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60. Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta", astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92". Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ..jumatate!"
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate!
CUM SA RAMAI TANAR?
1. Ignorati numerele neesentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea.. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.

2. Inconjurati-va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul,mestesugurile,gradinaritul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.

4. Savurati lucrurile simple.

5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.

6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe... Singura persoana care ne insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata..

7. Inconjurati-va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.

8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.

9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.

10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.

SI NU UITATI NICIODATA: Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea!

Povestea celor 1000de bile!

sursa: http://nicoletalazar.blogspot.com/
Am primit astazi un mail intitulat "O noua lectie de viata" si m-am gandit ca merita impartasit si voua. Continutul mail-ului suna cam asa:

"Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.

Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:

La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.

La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.

Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:

Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, concediul cu copii tai şi câte altele...
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea celor 1000 de bile.

***
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
Ø un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani;
Ø am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;
Ø deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52, adică aproape 2900 de sâmbete;
Ø am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.

După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.

De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.

Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă...pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus.

Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi ... la revedere!
***
În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin

Am ales sa evadez din mine.Incet totul se stinge, nu reusesc sa mai disting simturile de ganduri...pe tine de mine. O luminita imi mai tine sufletul aprins, il privesc el imi zambeste...si-mi spune ca TU, inca ma iubesti!!! Nimicul ma-nconjoara, sufletul mi se stinge...si totul dispare!
Am ales...te-am ales...Noi DOI privim spre lume...dar in felul NOSTRU.

DEX!

A muri nu este opusul lui a trai, ci a lui a te naste. Cele 2 antonime prezinta fiecare, clipa intrarii intr-o stare -in viata sau in moarte, in timp ce a trai este actiunea, de durata a vietii, careia nu ii este opus in limba decat a fi mort. Dar acesta din urma nu este decat o forma verbala pasiva, nu un verb propriu-zis, nu o actiune, pentru ca nimeni nu a fost in stare sa creada dincolo de moarte, in posibilitatea reala a unei actiuni. Dar daca totusi, ea exista si pentru a fi relevanta nu-i lipseste decat verbul exprimarii???

Daca s-ar intoarce cineva sa povesteasca ce inseamna a muri??

...

Cu cine pot vorbi despre mine??
Cu ea?!NU...e usor superficeala, nu m-ar intelege. El imi face un semn, ma cheama cu privirea, dar nu-mi spune nimic, vrea doar sa ma priveasca, o poate face si-n lipsa mea. AZI sunt ocupata, trebuie sa vorbesc cu mine...vreau sa ma inteleg...sa ma cunosc...sa-mi stiu punctul de vedere, imi dau o sansa, azi doar eu contez. AZI, imi voi face ordine in idei...AZI, sunt hotarata sa ma privesc...AZI, e ziua in care voi reusi sa spun...EU SUNT!!! Si tot azi voi descoperi cat de importanta sunt pentru tine.
...DAR AZI INCA N-A VENIT!!!