duminică, 27 martie 2011

Taina Spovedaniei.

Discutand despre cele sfinte, un om mai nedus la biserica ii spuse unui calugar:
- Parinte, eu cred in Dumnezeu, insa nu prea merg pe la slujbe, si nici la Spovedanie si Impartasanie n-am mai fost demult. Eu asa mi-am zis si gandesc: important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul conteaza mai putin, ca Dumnezeu stie credinta pe care o ai in sufletul tau, chiar daca n-o arati nimanui...
- Fiule, dar ce camasa frumoasa ai! – ii spuse pe neasteptate calugarul
Nedumerit, omul n-a mai stiut ce sa zica, ridicand stanjenit din umeri, insa calugarul a continuat, parand ca numai camasa il intereseaza:
- Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa?
- Da – raspunse omul.
- Dar doua zile la rand, o porti?
- Da, s-ar putea...
- Dar asa, intruna, o saptamana sau o luna, o porti ?
- O, nu, parinte, sigur ca nu!
- Pai de ce? - il mai iscodi calugarul, ca si cand nu ar fi priceput.
- Ei, stiti cum e, se murdareste si trebuie spalata si ea... Pe urma iar o iau, dar numai curata se vede si cat e de frumoasa, ca altfel murdaria o urateste...
- Pai, vezi, fiule?! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi si a te simti bine cu ea, la fel si sufletul se murdareste de pacate; si cum altfel l-ai putea curata mai lesne decat la spovedanie si la slujbe, prin dragostea si harul Dumnezeu?!

vineri, 17 decembrie 2010

Poem scris pe zapada

A nins peste acest patinuar de iluzii,
Si sufletul meu s-a trezit in zapada,
A cata iarna ninge fara tine???
Si-am uitat luceferii pe umeri sa imi cada,
Fara tine Craciunul e-o poveste prea alba,
Noaptea ce sfanta, e o amintire de crai,
Ma doare colindul uitat intr-o carte,
Si fericirea pe care n-ai putut sa mi-o dai,
Cand lumea va fi doar un basm inghetat...privit intr-un ciob de oglinda de gheata,
Cand ultima ninsoare intre noi va cadea,
Voi pleca sa te caut in colindul de ceata.

By Cata.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Gianna Jessen, supravieţuitoarea avortului

...oricine s-ar impotrivi vointei lui Dumnezeu nu va invinge...NICIODATA...filmuletul acesta e un exemplu...unul din miile care se intampla zilnic, in toate colturile lumii...chiar si langa noi...dar mereu preferam sa spunem, ca e doar o coincidenta...ca asa a fost sa fie...nimic nu e intamplator, nimic nu e o coincidenta, totul se intampla cu-n scop!

vineri, 8 octombrie 2010

Istorie medievala

> inedit, istorie medievala

> De ce nu-si spalau farfuriile stramosii nostri, de ce se
> credea ca rosiile
> sunt otravitoare, de unde vine expresia "It's
> raining cats and dogs"
> ("Ploua cu pisici si caini") sau "Salvati de
> clopotel", de unde vine
> obiceiul priveghiului, de cate ori se spalau oamenii in
> Evul mediu?
> Raspunsurile le gasiti mai jos.
>
> Igiena...
> Data viitoare cand va spalati pe maini si apa e un pic mai
> rece decat v-ati
> dori, comparati situatia cu modul in care se spalau
> englezii prin anul 1500.
> Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca
> singura baie din an se
> facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti
> inca miroseau
> acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de
> "miresmele" transpiratiei
> si
> ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau
> in brate un
> buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat
> de mireasa!) ;
> "Cada" era, de fapt, un butoi mare, plin cu apa
> calda. Stapanul casei avea
> privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In
> aceeasi apa urmau la
> spalat, rand pe rand, fiii si restul persoanelor de sex
> masculin din
> familie. Apoi venea randul femeilor si, la sfarsit, al
> copiilor, in ordinea
> descrescatoare a varstelor. In final, apa era atat de
> murdara, incat puteai
> pierde un bebelus prin ea. De atunci dateaza la britanici
> vorba "Nu arunca
> pruncul odata cu apa in care te-ai spalat". Regina
> Elisabeta I a Angliei a
> ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu
> mandrie:"Fie ca e
> nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal!"
>
> "Ploua cu pisici si caini".... Casele erau
> acoperite cu snopi de paie sau
> coceni, fara scanduri dedesubt. Acoperisul casei era
> singurul loc in care
> animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care
> cainii, pisicile si
> alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau
> in paiele care
> acopereau casa. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si
> animalele cadeau
> uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut
> zicala "Ploua cu
> pisici si caini".Adapostirea animalelor in acoperis a
> fost si motivul pentru
> care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii
> fecale puteau
> murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee
> de a intinde
> deasupra patului un cearsaf, pentru protectie...
>
> Pragul...
> Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care
> deveneau
> alunecoase pe vreme umeda..Pentru marirea aderentei in
> timpul mersului, se
> presara prin casa pleava.Reimprospata te succesiv,
> straturile de pleava
> amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La
> deschiderea usii
> de la intrare, exista pericolul
> ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara
> din casa.. Problema a fost rezolvata prin inventarea
> pragului.
>
> Rosiile sunt otravitoare. ...
> Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan
> metalic mare, atarnat
> deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara,
> asa ca oamenii
> manca u mai mult fiertura de legume.. In zeama ce ram anea
> de seara se
> adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o
> parte din mancare
> ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau
> din vase
> realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca
> acesta putea fi
> prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care
> ajungea in
> organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din
> aceasta cauza, rosiile
> au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind
> otravitoare.
>
> Farfurii din coaja de paine...
> Saracii mancau din niste bucati de lemn scobite, care
> tineau loc de
> farfurii. Vasele se mai
> faceau si din paine foarte veche, din care se scotea
> miezul si care rezistau cateva mese bune. Ambele variante
> de "farfurii" nu
> erau spalate niciodata dupa folosire. De aceea, se intampla
> des ca vasele sa
> faca viermi... Painea se impartea intre membrii familiei,
> in functie de
> statutul fiecaruia. Cei care munceau capatau coaja
> inferioara, din partea de
> jos a painii, restul familiei - partea din mijloc, mai mult
> miez - iar
> oaspetii primeau coaja superioara.
>
> Priveghiul.. .
> Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din
> plumb. Combinatia
> alcool - plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe
> multi din uz pentru
> cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului
> erau considerati
> morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a
> fi ingropati li se
> mai dadea o sansa - erau asezati pe masa din bucatarie timp
> de cateva zile..
> Asteptind ca "mortul" sa-si revina - ceea ce se
> intampla de multe ori
> -
> rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a
> aparut obiceiul
> priveghiului.
>
> Salvat de clopotel...
> Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de
> un clopotel.
> Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani, asa ca,
> la inceputul
> secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza de locuri de
> veci.. Solutia a
> fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor
> in niste depozite
> si refolosirea spatiului pentru un mort
> "proaspat". La deschiderea vechilor
> sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgariat de unghii
> pe interior. Dandu
> -si seama ca unii semeni de-ai lor au fost ingropati de
> vii, englezii au
> inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii.
> De mana
> "mortului" era legata o sfoara, care, printr-o
> gaura in sicriu, era legata
> la un clopotel, montat langa mormant. Patrulele din cimitir
> supravegheau
> clopoteii. De aici vine vorba "saved by the bell"
> ("salvat de
> clopotel").
>
> Sa mai zica cineva ca istoria e plictisitoare. ..



DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII



"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."

Mahatma Ghandi

sâmbătă, 4 septembrie 2010

G A R D A S I L - U N - V A C C I N - P E R I C U L O S !

DACA AVETI COPII SAU INTENTIONATI SA AVETI, ACEST MATERIAL VA PRIVESTE!

G A R D A S I L - U N - V A C C I N - P E R I C U L O S !

CE ESTE GARDASIL?
- Un vaccin cu scopul declarat de a preveni infectia cu virusul HPV (papilomavirusul uman, care poate duce la cancer de col uterin) (1);
- A fost introdus recent in tara noastra; incepand cu octombrie 2008 se desfasoara prima campanie de vaccinare la fete de 11-12 ani;
- In momentul de fata exista 2 tipuri de vaccin anti-HPV: Cervarix si Gardasil (3);
- Frecventa infectiilor cu HPV a crescut in ultimii 15 ani cu 500%, in SUA (5);
- Infectia cu HPV este considerata o „maladie a viitorului” (6) .

LA CINE APARE INFECTIA CU HPV?
In mod sigur nu apare la fetitele de 11-12 ani, vizate de campania Guvernului Romaniei!
- Infectia cu virusul HPV apare la femeile active sexual, nu la fetite!
- Obiceiurile sexuale sunt un factor determinant in infectia cu HPV (9).

CAND APARE CANCERUL DE COL UTERIN?
- Acest cancer apare dupa infectia cu virusul HPV (unul din tipurile oncogene) pe un „col uterin receptiv” -adica deja afectat de boli cu transmitere sexuala (gonoree, candidoza, trichomoniaza)-precum si de alti factori favorizanti precum fumatul (7);
- Leziunile produse la nivelul colului uterin vor determina o modificare la nivelul genelor oncogene, provocand formarea cancerului; aceste modificari pot fi produse si de catre contraceptive orale precum si alti factori mai putin cunoscuti (8);
- Progresia de la infectia initiala la leziunile preinvazive si, ulterior, cancer invaziv (cancer in faza tardiva), necesita o perioada de chiar si 10 ani sau mai mult (10).

CAT DE EFICIENT E VACCINUL?
Nu se stie inca!

- In momentul de fata nu exista inca date care sa dovedeasca eficienta vaccinarii anti-HPV in preventia cancerului invaziv. Va trece inca destul timp pana cand astfel de date vor deveni disponibile, pentru ca vaccinul se utilizeaza pe plan mondial de doar cativa ani, in timp ce perioada de la infectarea cu HPV pana la aparitia cancerului invaziv este frecvent de peste 10 ani (11);
- Din acelasi motiv, exista prea putine date inclusiv despre efectele pe termen lung ale acestui vaccin (12).

CE STIM SIGUR DESPRE VACCIN?

- Ca vaccinul nu vindeca o infectie deja existenta! (4);
- Ca are efecte secundare!

CARE SUNT EFECTELE SECUNDARE?
- mancarime, roseata sau durere la locul injectiei, febra, greturi (13);
- soc anafilactic si epilepsie;
- paralizii;
- atacuri de panica si tulburari circulatorii;
- stare de rau, dureri de cap si de spate;
- caderea parului si amenoree secundara (lipsa menstruatiei);
- tulburari de sensibilitate, dureri articulare, eruptii pe piele, oboseala accentuata, ameteli;
- lipsa poftei de mancare, depresie;
- ameteli, tremuraturi, parestezii (senzatie de arsura) la picioare si la fata;
- meningita virala;
- deces (14).

CAZURI MORTALE: pana in acest moment, in SUA s-au raportat 21 de decese posibil asociate cu Gardasil (16). Alte doua decese s-au constatat in Germania si Austria (15). De asemenea in SUA s-au inregistrat alte aproape 10.000 de efecte adverse, inclusiv 10 pierderi de sarcina (16).

Pentru motivele de mai sus, noi nu incurajam folosirea acestui vaccin. Decizia va apartine.

DE CE ESTE GRESITA ACEASTA PREVENTIE (VACCINAREA)?

- Premizele de la care se pleaca pentru prevenirea cancerului de col sunt gresite; se crede ca vaccinul va rezolva totul si nu se iau in considerare cauzele directe ale infectiei si bolii: relatiile sexuale de la o varsta frageda; partenerii multipli; contractarea bolilor cu transmitere sexuala (gonoree, etc.); fumatul; folosirea contraceptivelor orale, etc. Toti acesti factori favorizeaza producerea cancerului de col uterin.
- In locul eliminarii cauzelor, riscam sa ne imbolnavim copiii (fetele) administrandu-le un vaccin inca insuficient testat si mai ales cu multe efecte secundare, despre care nu se vorbeste.

TOTUSI, CUM MA POT APARA DE INFECTIA CU HPV/ CANCERUL DE COL UTERIN?

- Evitati factorii fazorizanti de mai sus;
- Efectuati Testul Babes-Papanicolau de doua ori pe an, daca ati inceput activitatea sexuala (16).

DE CE AR APROBA GUVERNUL ADMINISTRAREA UNUI VACCIN PERICULOS?

Pentru ca „este vorba despre bani”. Marile concerne farmaceutice acorda comisioane importante distribuitorilor de medicamente si nu ar fi prima data cand statul lezeaza interesele cetatenilor, preferandu-le pe cele ale afaceristilor.

AM AUZIT CA VACCINAREA CU GARDASIL ESTE “OBLIGATORIE”. ESTE ADEVARAT?

NU. Nici un vaccin nu poate fi administrat “obligatoriu”.

CUM IMI POT FERI COPIII DE ACEST VACCIN?

Orice parinte are dreptul de a refuza vaccinarea copilului sau, semnand o declaratie pe propria raspundere.


SURSA:http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/67-vaccinul-anti-hpv-gardasil-silgard-material-informativ-referitor-la-vaccinul-anti-hpv-gardasilcervarix-gardasil-varianta-americana-in-romania-este-cunoscut-sub-numele-de-silgard-vaccinul-impotriva-cancerului-de-col-uterin-un-vaccin-periculos

duminică, 15 august 2010

Emotii de seara.

"stau singur fata in fata cu noptile si cu cuvintele"
...sunt taceri care dor si soapte de care ma sperii. Inchid ochii dar parca nu mai stiu sa visez.
Ploua.
De ce ploaia imi surade? De ce nu tace? De ce nu doarme? Iarba e uda si moale...aaafff, Doamne, mi te imaginez calcand-o...trupul tau masat de picaturile ploii, parul despletit si cazut peste umerii goii...cat de senzual te lasi sarutata de vant! Si rochita ta de matase cum ti se muleaza pe solduri...Iubesc ploaia pentru ca stie cum sa te mangaie si sa-ti dezbrace trupul de misterul formelor lui...Uneori, sunt gelos pe acele mici picaturi de apa, care alearga undele dupa altele, intr-un joc aproape sexual. Intind bratul pe fereastra...cateva picaturi de apa si palma mea se trezeste din vis...Intind bratul si mai mult dar nu pot atinge cerul. As vrea sa stiu si daca stelele se sting atunci cand sunt atinse de ganduri. Noaptea continua sa doarma intr-un pat cosmic...Mie mi-e dor de zambetul tau...dar nu vreau sa trezesc durerea sarutului pe care nu ti l-am dat ieri. Prin ochii tai pot visa. Nu-mi cere sa nu te mai privesc asa...este tot ce vreau!
Stii...de multe ori m-amintrebat oare ce simte o floare atunci cand este rupta pentru a putea fi oferita din dragoste?
N-o doare?

By Cata

joi, 12 august 2010

Vanatoare de balauri pe Valea Putnei


Cand ajungi in Valea Putnei, satul aflat la nici 20 de kilometri de Campulung Moldovenesc, primul gand ce-ti vine-n cap e ca te-ai ratacit intr-un crampei mic de Rai! Mai intai vezi dealurile: extraordinar de luminoase si verzi, brazdate toate de flori de munte, in culori incredibile. Apoi apare si satul. E invadat de coline.Caci fiecare curte e o pajiste abrupta si verde, pe care un caine ciobanesc somnoleaza urias, langa vreun cires care rodest e tocmai hat, la Sfanta Marie Mare! Un sat si o vale insorita, ce-ti aduc aminte de numele ce i s-a dat Bucovinei: Elvetia Romaniei. Dar peisajul mai are ceva, ceva ce numai prin partea asta a tarii poti vedea. Oamenii nu-si cladesc aici fanul in capite, ci-l intind pe-un soi de garduri lungi, numite lese. Incat vara, cand se pune fanul la uscat, colinele din Valea Putnei par napadite ca de un soi de dragoni blanzi, uriasi si flocosi. Si astfel, descoperi inca un colt mirific si aproape necunoscut de Romanie, de o frumusete in fata careia cuvintele tac, se topesc...
Dar pe mine nu m-adusese aici drumetia, ci renumele unui preot din Valea Putnei, la care veneau oameni din toate colturile Moldovei, desi abia trecuse de treizeci de ani. Aflasem ca desi fusese in America, unde putea sa ramana in cinste si-n paine, preferase sa se intoarca acasa, printre ai lui. Si mai aflasem ca parintele savarsea grelele Molifte ale Sfantului Vasile cel Mare, slujbe ortodoxe deosebit de puternice, pentru usurarea sufletului si trupului omenesc de necuratiile diavolesti. Greu de crezut ca in satucul acela frumos ca un colt de Rai, cineva, un slujitor de nadejde al Domnului, poate da lupte infricosate cu demonii. Si atunci m-am gandit sa-i aflu povestea, intai prin sat. Sa aflu ce parere au despre el cei pe care ii pastoreste. Urma pastorului se cunoaste intotdeauna in cei care calca pe ea.

Spovedania cea mare

"Cand a venit acu trei ani parintele nostru, Luca Corneliu Constantin, a luat mai intai la spovedit tot satul", spune batrana Simina Perdeicu, stand blanda pe prispa casei ei, in namiezi. "Pe atunci, parintele avea doar 33 de ani, se intorsese din America si-a venit aici, la noi, s-aici a ramas. Si mai intai ne-o spus cum ca suntem ramasi in urma cu spoveditul, ca trebuie sa ne aduca la zi. Dupa care o inceput sa spovedeasca la noi de la 5 dupa-amiaza si tocma pana a doua zi dimineata, 14-15 ore fara incetare, fara sa puna capul pe perna. Ne-o spovedit si ne-o impartasit tot satul, vreme de mai bine de-o luna. Ca nici acuma nu inteleg de unde-o avut atata rabdare si putere de-a rezista." "Mamuca lui, care l-o facut si crescut, o fost mai prejos decat mamuca cereasca, din laptele careia o supt credinta adevarata in Dumnezeu. L-oti auzi vorbind in biserica si-oti vedea", se baga in vorba o vecina venita la gard. E imbracata in catrinte frumoase si ie, la fel ca toate batranele din satele Bucovinei, care merg la biserica in costume stravechi.
"Dupa asta, a inceput sa mearga din poarta in poarta, ca sa vada si sa inteleaga ce probleme si nacazuri au oamenii", leaga firul vorbei babuca Simina. "Ca, zicea parintele, preotul ortodox trebuie sa iasa intre oameni si sa-i ajute, sa lupte pentru ei si in mijlocu ulitai, nu numa de la amvon." O intreb de Moliftele Sfantului Vasile pe care le tine parintele. "La noi in sat nu-s oameni prinsi de al diavol. Aici lumea-i mai linistita si toate-s mai blande. Da parintele tine slujbele astea luna de luna, ca vin la el oameni de prin toate hotarele lumii, amarati prinsi si loviti de napasta, si pleaca de la el intremati. Daca el ii cu Dumnezeu tata ziua, daca Il are pe sub camese, cum a fire ca Dumnezeu sa nu-l ajute sa lupte cu Balzebut?"

Umbrele demonizatilor

Nicolae Poenar este epitrop la biserica din Valea Putnei. Stam amandoi in bisericuta goala, cu linistea ei racoroasa. Parintele Luca tocmai plecase, terminase slujba, aveam sa-l cunosc abia ziua urmatoare. Epitropul vorbeste mult si cu drag de parintele Luca. "Imediat ce a venit aici, parintele s-a apucat sa refaca biserica de la temelii", imi spune. Din pereti rasare frumusetea in culori intense a picturilor. "Da stiti dvs. cum a fost? Ca-n toata vremea cat s-a pictat biserica, parintele s-a rugat intruna, si-a postit, de-aia a iesit asa de frumoasa, de se mirau si pictorii ce le iese din mana, ziceau ca nicaieri n-au mai pictat asa de maiestru ca aici."
Si la sfarsit imi mai marturiseste ceva: a fost de la inceput cu parintele la Sfintele Masluri. Si-atatea a vazut si-a trait acolo, luna de luna! Isi aminteste, de pilda, de elevul acela de liceu din Campulung, scuturat de spasme in fata crucii, pe care parintele l-a facut om, vindecandu-l. Sau de biata fata din Iasi care urla zguduita de demoni si care a iesit din sfanta biserica zambind.

Incepem anul cu lepadarea de diavol

Vecernie in biserica din Valea Putnei. Parintele Luca e cu fata la altar. Nu-l vad inca. Dupa toate cele aflate, sunt parca si mai nerabdator sa-l cunosc. Deocamdata, ii aud doar rugaciunile, rostite cu voce puternica, retinuta si pasionata. Biserica e aproape goala. Apusul soarelui aprinde linistea intens colorata a sfintilor din pereti si rugaciunile preotului ma cuprind repede. Apoi, parintele se intoarce, binecuvantand. Dintre odajdii vad iesind un chip frumos de barbat, cu o barba subtire, neagra. Imi vine randul la miruit si-i spun, cu timiditate, parintelui, ce vant ma poarta spre el. Renumele lui a ajuns pana la Bucuresti, adus la redactie in tolba postasului, prin scrisori. Bolnavi mantuiti il recomanda altora aflati la nevoie. Un preot cu har, ajutat din tariile cerului sa lupte cu uneltirile diavolesti. Parintele se hotaraste greu sa vorbeasca. Dar cand incepe, nu ma mai indur sa il intrerup. Are un anume dar al predicii in rostire, plus o modestie, o smerenie netrucata. "In foarte multe biserici se savarsesc aceste slujbe de dezlegare", spune. "Fiecare preot care citeste aceste Sfinte Molifte are binecuvantare de la Dumnezeu. Nu te poti apuca oricand si oricum de aceasta lucrare. Trebuie sa te pregatesti pentru ea. Sa te rogi intruna si sa tii macar trei zile de post negru si de curatenie trupeasca si sufleteasca si toate canoanele pe care trebuie ca preot sa le implinesti: rugaciunile plus canonul faptelor, in care intra milostenia, mangaierea si cercetarea bolnavilor si ajutorarea tuturor celor lipsiti, asa cum facea Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareei Cappadociei, mort la 379. Caci el ne-a aratat ce trebuie sa facem noi, cei care vom indrazni sa lucram cu aceste Molifte.
De regula, Moliftele Sfantului Vasile se citesc in biserica in prima zi a anului, dupa Sfanta Liturghie, cand este ziua autorului lor. Cu aceasta incepem anul: cu lepadarea de diavolul si unirea cu Hristos. Cu dezlegarea de toate legaturile potrivnice, malefice, pe care in anul precedent le-au pus asupra noastra diavolii, oamenii vrajmasi sau noi insine. Credinciosul, insa, nu poate veni la aceste dezlegari, daca nu e pregatit. Trebuie sa postesti si sa fii curat fizic, adica sa nu fi avut inainte o relatie trupeasca. Si atunci, aceste slujbe ajuta pe oricine, nu doar pe cei demonizati. Il ajuta pe oricine e pregatit. Iar celui nepregatit ii fac rau, il pot chiar distruge!"
Apoi, aceste molifte se pot repeta lunar. Asa face si tanarul parinte din Valea Putnei. "Am facut si slujbe cu mai multi preoti, cu doi-trei, pentru vindecarea acestor suflete cuprinse de duhuri necurate. Iar rezultatele au aparut. Credinciosi care erau puternic cuprinsi de diavol, cazuti in necaz si suferinta, astazi sunt sanatosi si normali."

Si-un cuvant poate lega

Cum poate ajunge un om sa fie posedat de diavol?, intreb.
- Fiecare crestin are pacate. Si noi avem. Si cu orice pacat pe care-l savarsim, slujim pe diavolul, nu pe Dumnezeu. Si atunci, fiecare crestin, cu cat pacatuieste mai mult, cu atat se apropie de el diavolul, care pune stapanire pe sufletul si pe trupul lui. Iata pildele din Evanghelie despre cei doi demonizati din tinutul Gadarei si Gherghesei!... Avem asemenea cazuri si astazi. Si vor mai fi cat va fi lumea si omul. Diavolul nu se va rusina sa ispiteasca. Pentru ca omul se leaga cu cuvantul. Se afuriseste, se da diavolului.
- Cum?!
- Iata cum. Foarte multi oameni spun "fire-as al diavolului". Iata cum omul, de buna voie si nesilit de nimeni, se da pe sine la necuratul.
- Pur si simplu rostind un cuvant?
- Iata, in rugaciunile de dezlegare, se spune: "Orice greseala au savarsit, cu lucrul, cu cuvantul sau cu gandul". Cuvantul are puterea de a lega. Si astfel, multi s-au legat cu cuvantul si s-au fagaduit diavolului. Altii au frecventat medii diavolesti. Sau au frecventat medii satanice, biserici satanice sau alte lucrari care se savarsesc astazi in tara aceasta sau in afara ei. Sau au fost pe la tot felul de vrajitori, descantatoare si altii care se ostenesc pentru aceste lucrari malefice.

Slujbele fara arginti

Parintele se opreste putin, parca innegurat. Apoi continua: "Dar demonizatii nu trebuie amestecati cu bolnavii mintal. Aceia sunt altceva. Se face intre ei o confuzie nedorita. In afara bisericii, demonizatul este un om perfect normal si sanatos, vorbesti si te intelegi cu el orice. El are reactie numai la aceste slujbe de dezlegare. Dar si la tot ce inseamna lucrarea lui Hristos. Adica, atunci cand i se da agheasma, anafura, sfanta litie... Le respinge. Pentru ca diavolul si Hristos nu pot sa stea la un loc, in acelasi trup. Pe de alta parte, am foarte multe cazuri de pacienti care nu raspundeau la tratamentul cu medicamente si pe care medicii i-au trimis aici, dandu-si seama ca trebuie intervenit din punct de vedere bisericesc. Pentru ca erau demonizati. Si cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenii s-au vindecat. Dar daca va uitati in Moliftelnic, veti vedea o Rugaciune pentru cei cuprinsi de duhuri necurate. Si la finalul ei si al canonului respectiv, scrie: "Adauga si Moliftele Sfantului Vasile cel Mare". Asadar, dupa ce ai facut tratamentul minim, poti sa adaugi si un tratament mai puternic, pentru credinciosii acestia."
Il intreb apoi pe tanarul preot daca imi poate povesti, cat de cat, din ce se intampla in biserica, in timpul moliftelor Sfantului Vasile. "Indracitii se comporta exact cum scrie in Sfanta Scriptura", imi spune. "Striga, urla, scot sunete ce nu se pot imita, fiindca vorbesc diavolii dintr-insii. Si au alt gen de voci, neomenesti, diavolesti. Si se zvarcolesc, lovesc, zgarie. Spun lucruri pe care oameni muritori nu le pot sti. Nici nu pot descrie in cuvinte chinul si suferinta acestor oameni. Vazandu-i, iti dau lacrimile. Si-atunci, noi ce sa facem? Sa stam pasivi? Cand insusi Sfantul Vasile cel Mare, marele filantrop al Bisericii noastre, ne ofera acest model? El, cel care a intemeiat Vasiliada, acel oras in care se gaseau spitale, leprozerii, orfelinate, scoli de reeducare pentru tinerele cazute in desfrau. De altfel, aceste molifte nu se fac pentru bani. Si nici pentru alte interese. Nu le facem pentru a ne creste cota de popularitate sau a ne da mari preoti sau mari sfinti, nu suntem asa ceva. Suntem slujitorii Mantuitorului Hristos, cu toata smerenia. In cazul meu si al altora. Asadar, omul in suferinta trebuie cercetat si preotul este samarineanul milostiv al zilelor noastre."

Necazurile - lacuste peste preot

"Orice preot ce lucreaza cu Moliftele Sfantului Vasile va va putea spune ca, dupa aceste slujiri, diavolul nu-l slabeste", spune in linistea bisericii parintele Luca, in timp ce tine in mana stanga, aproape intinsa, un crucifix. "Diavolul vine peste preot si-l incearca prin necaz, durere, boala si suferinta in familie. Si eu le-am simtit si le simt... le simt mereu, ca parca nu se mai opresc! Imi amintesc, odata, dupa Sfintele Molifte, copilul meu era sa moara! Tocmai ma intorsesem acasa si stateam de vorba cu doamna preoteasa, cand fiul meu, care avea atunci trei ani, nu stiu de unde a gasit o moneda aparuta de niciunde, a inghitit-o, si moneda i s-a oprit in gat. A facut stop respirator! De cateva ori, cand am venit acasa tot dupa Sfintele Molifte, am gasit animale moarte - cate cinci-sase o data... Alteori, sotia imi era bolnava din senin sau copilul ranit, iar copilul! Apoi parintii: imi telefona tata sau mama si ma intreba: "ce-ai mai facut azi, ca uite ce necaz a venit peste noi...". Si acum, de curand, am trait altele: accident de masina, boala. Tot felul de lucrari potrivnice, pentru a ma descuraja sa mai slujesc. Dar daca rezisti, lucrarea diavolului cedeaza in fata lucrarii lui Hristos."

Semnul Maicii Domnului de la Pocrov

"Cum de v-ati inhamat la asa o lucrare, parinte, la doar 36 de ani?", intreb. Dintr-o data, parintele Luca se insufleteste. Incepe sa-mi spuna despre visul sau de copil de a ajunge preot. "Dumnezeu mi-a dat in viata mea calauze extraordinare. Familia si preotii. Ingeri ai Domnului trimisi in viata mea. De mic, in casa bunicilor de la Nemtisor, langa Manastirea Neamt, am deprins cumintenia si iubirea de Dumnezeu. Bunica ma ducea la toate slujbele la sfanta biserica. Si imi mai aduc aminte cum imi atarna serile, deasupra patutului, o icoana cu Maica Domnului si imi spunea: "Uite, aceasta este mama ta!". La umbra manastirilor din Neamt, nu ma jucam cu jucarii obisnuite, ci cu toaca, cu odajdiile, cu facutul agheasmei si tinutul slujbelor ca la biserica.
Cativa ani mai tarziu, parintii mei m-au dus la Manastirea Horaita, din Neamt, unde l-am cunoscut pe parintele staret de atunci, Zenovie", continua parintele Luca. "Si sfintia sa avea un mare dar, darul rugaciunii. O rugaciune care te incalzea in suflet, te unea cu Cerul, te facea sa uiti orice necaz ai fi avut. Acolo am simtit ce putere are rugaciunea facuta bine, cu credinta in Dumnezeu si din iubire. Parintele se ruga pentru toti, pentru fiecare necaz si suflet in parte, chiar daca era trecut de miezul noptii. Si i-am spus sfintiei sale ca as vrea sa fiu slujitorul lui Dumnezeu, sa fiu preot. Iar el mi-a raspuns: "Fiule, daca este sa fii slujitorul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu te alege si din pustiu, si din piatra!". Si-atunci am inteles. De altfel, viata mea a fost extrem de tulburata, diavolul s-a opus tot timpul sa ajung preot. Cand eram prunc, am avut o boala foarte grava, din care nu scapa decat unu la un milion, o encefalita cu moarte clinica. Medicii nu aveau nici o speranta si atunci mama a facut o fagaduinta, s-a rugat in genunchi plangand si a spus: "Doamne, daca tu vrei sa-i dai viata copilului astuia, eu Ti-l daruiesc Tie si va fi al Bisericii". Si imediat dupa asta m-a botezat in spital. Si Dumnezeu a facut o minune cu mine. M-a pastrat, am scapat. Apoi, la cinci ani, Dumnezeu m-a mai scapat de o moarte, inviindu-ma iar. La 15 ani m-am dus sa ma calugaresc la Manastirea Neamt, descurajat ca nu intrasem la seminar. Era inainte de 1989 si locurile pentru viitorii preoti erau putine. Dar acolo, la Neamt, parintele Efrem, staretul, nu m-a primit: "Dumnezeu are alt plan cu dumneata", mi-a spus privindu-ma lung. Dupa asta am cazut iar la admitere. Si ma rugam si posteam si-I ceream lui Dumnezeu sa-mi dea un semn. Si in vara lui 1987, mergand cu parintii mei la schitul Pocrov, din judetul Neamt, staretul de acolo, parintele Ghervasie, mi-a spus: "Tinere, sa mergi sa te inchini la sfanta biserica, avem o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. Uite, daca ai o dorinta si vrei sa vezi daca ti se implineste, scoate un ban din munca ta, pune-l pe icoana si, daca ramane acolo, dorinta ta e implinita. Daca nu, ia-ti orice nadejde!". Atunci am zis ca asta e clipa adevarului pentru mine: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!". Si am scos un ban din buzunar, l-am pus pe icoana Maicii Domnului, sus, pe coroana, in centru... Si-acolo a ramas! M-a cuprins frica. Parintii mei puneau si ei bani pe icoana, dar sareau de parca o mana nevazuta ii arunca pana in mijlocul bisericii. Si au inceput sa planga si ei, ingenuncheati. Dupa asta, mi-a ajutat Dumnezeu, am intrat la seminar si am mers si la Bucuresti, la facultate. Iar cand am devenit preot, am stiut ca trebuie sa slujesc si eu toate slujbele, cu tot cu Moliftele Sfantului Vasile. Purtam in mine urma de nesters din copilarie, de la Horaita: vazusem cum se lupta cu raul parintele Zenovie si cat de frumos se ruga, o frumusete angelica. Iar acesti oameni in suferinta, cuprinsi si chinuiti de duhuri necurate, trebuiau ajutati. Asa cum Mantuitorul i-a vindecat pe cei doi demonizati, si noi trebuie sa facem la fel. Fara frica. Caci El ne intareste: "Iata, va dau putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea diavolului", spune. Si daca ne-a dat putere, de ce sa ne fie frica? Pentru ca vine timpul cand ajungi la o anumita maturitate in credinta si-n iubirea fata de Dumnezeu, vine timpul examenelor acestora cu diavolul. Trebuie toti sa le dam. Si din ele poti sa iesi biruitor, dar poti sa fii si invins. Se intampla. Dar nu trebuie sa cedam."
Binele fara de margini
"Spuneti ca vin credinciosii la mine?", intreaba parintele Luca si ma impinge, usor, de la spate, spre usa bisericii. "Dar ei nu vin la mine, vin la Domnul Iisus. Si la fiecare preot si la fiecare slujba unde merg, se duc la Domnul Iisus, Il urmeaza pe El. Preotul e doar o oglinda care transmite mesajul divin. Atat. Iar oamenii vin sa se hraneasca. Caci in tensiunea de zi cu zi, toti au nevoie de un loc in care sa se elibereze: biserica. Aici, unde tensiunea malefica dispare, prin starea de rugaciune, prin starea de bine fara de margini, caci acesta e Dumnezeu. Si omul pleaca vindecat si luminat."
Valentin Iacob

Sursa:http://www.formula-as.ro/2004/628/spiritualitate-39/vanatoare-de-balauri-pe-valea-putnei-5266

miercuri, 14 iulie 2010



Citez din articolul ULTIMA ORA VIDEO ARHIVA Madalina Manole a murit:http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-7580012-ultima-ora-madalina-manole-murit.htm?cfnl=

Artista Madalina Manole a murit miercuri, chiar in ziua in care ar fi implinit 43 de ani. Potrivit televiziunilor de stiri, artista s-ar fi sinucis. Tragedia s-a petrecut la ora 6.30, la locuinta sa din localitatea Otopeni, iar cel a anuntat serviciile de urgenta a fost sotul artistei.
Conform unor informatii, artista ar fi luat o supradoza de medicamente. Manole ar fi avut probleme de sanatate, ea fiind internata in luna mai.
Claudia Burada, de la IPJ Ilfov, a declarat pentru Realitatea TV ca artista era decedata in momentul cand echipajele de urgenta au ajuns la locuinta sa.
Madalina Manole avea un copil.
Citeste mai multe despre Madalina Manole pe site-ul oficial al artistei.http://madalinamanole.ro/

Conform: http://www.realitatea.net/madalina-manole-a-murit--astazi-implinea-43-de-ani_723341.html Mădălina Manole a murit. Astăzi împlinea 43 de ani:

Mădălina Manole, pe numele ei real Magdalena Manole s-a născut pe data de 14 iulie 1967 în localitatea Vălenii de Munte. Artista şi-a făcut debutul muzical la vârsta de 15 ani, iar în anul 1991 Mădălina Manole a obţinut discul de aur pentru albumul „Fată dragă”.

Iata si ce putem citi in articolul Mădălina Manole a murit. A fost găsită într-o baltă de sânge, cu capul spart:

Artista Mădălina Manole, care a murit, miercuri dimineaţă, a fost găsită de ambulanţă într-o baltă de sânge, având capul spart, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Ambulanţa a fost anunţată la ora 5.37 pentru o femeie pe numele de Mădălina Petru, de către soţul artistei, Mircea Petru, care a spus că artistei i s-a făcut rău.

Cea mai apropiată ambulanţă a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare. Apoi a fost chemat medicul, care a ajuns în trei minute. Mădălina Manole a fost găsită lângă baie, într-o baltă de sânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Lângă ea a fost găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosind puternic a această substanţă.

Potrivit anchetatorilor, Mădălina Manole ar fi lăsat un mesaj pe telefonul soţului său.

În urmă cu trei săptămâni, cântăreaţa ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen şi paracetamol. În locuinţa respectivă locuiesc soţul Mădălinei şi soacra acesteia.

Mădălina Manole a fi împlinit azi 43 de ani şi avea un băieţel de 2 ani.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, a declarat că la ora 6.30, serviciul unic de urgenţă a fost anunţat că o femeie de 43 de ani a fost găsită decedată la locuinţa sa din localitatea Otopeni, confirmând că este vorba de cântăreaţă. Soţul artistei a declarat autorităţilor că aceasta ar fi luat medicamente, însă până la efectuarea necropsiei nu poate exista o pronunţare asupra cauzei decesului.

Comentariu saccsiv:

Nu stiu daca intr-adevar s-a sinucis, dar daca a facut-o, rau a facut … Iata ce spune invatatura ORTODOXA despre SINUCIDERE?http://www.crestinortodox.ro/morala/sinuciderea-70849.html Iata ce putem citi in articolul Sinuciderea:

Sinuciderea inseamna curmarea constienta si voluntara, directa si arbitrara a propriei vieti trupesti, fie prin intrebuintarea unor mijloace ucigatoare, fie prin neimplinirea unor actiuni, care sunt imperios nece­sare pentru sustinerea vietii, de pilda alimentarea. Definitia data arata limpede ca de sinucidere este capabil numai omul, el fiind unica fiinta pamanteasca inzestrata cu ratiune si vointa libera.

Ca fapt individual, sinuciderea e intalnita in toate timpurile, uneori insa la proportiile unei plagi sociale.

De multe ori sinuciderea e in stransa legatura cu credinte religioase false, cu superstitii, cu felul cum se concepe viata dupa moarte, cazul sotiilor, slujitorilor care se sinucid pe mormantul sotilor si al stapanilor. Unele dintre aceste popoare nu dau nici o importanta sinuciderii, caci – se intreaba – de ce nu i-ar fi ingaduit omului sa-si curme singur firul vietii, daca nu mai voieste sa traiasca ? Altele infiereaza sinucide­rea ca un act de lasitate, pe cand altele, dimpotriva, o socot ca un act de curaj, chiar de cinstire a zeitatilor. Indeosebi socotesc ca sunt deschi­se portile cerului celor care se sinucid pentru motive dictate de simtul onoarei.

Dupa credinta nipona, sinuciderea (harakiri) curata orice pata mo­rala si asigura inmormantare si amintire onorabile.

Budismul admite in unele imprejurari sinuciderea; principial insa, califica pe sinucigas drept un om care in existente anterioare a savarsit pacate grele.

Islamismul condamna sinuciderea ca fiind potrivnica legilor lui Alah.

La romani si greci nu intalnim o apreciere morala unitara asupra sinuciderii. Pitagora, Socrate si altii caracterizeaza sinuciderea ca impie­tate fata de zei.

In veacurile din urma au aparut si apologeti staruitori ai sinuci­derii : D. Hume, Montesquieu, Bentham, Schopenhauer, Duhring, iar unii, ca Paulsen, Zigler, Westermark o apara pentru anumite cazuri. Acestia se straduiesc sa argumenteze “dreptul omului la moarte”, ca si cand viata pamanteasca ar fi fara sfarsit, iar moartea un privilegiu si ea ar trebui constransa prin argumente teoretice sau prin texte de legi sa amin­teasca prezenta sa unui om oarecare. Ei vorbesc, in termeni entuziasti chiar, de o “etica” si “filozofie” a sinuciderii, ca de realizari stralucite ale culturii moderne. Dar, evident, constiinta morala a acestor sumbri apologeti s-a dilatat pana la punctul de a nu reproba faptul aspru repro­bat de insasi legea firii umane.

Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:

a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului. Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impotriva a tot ce-i ame­ninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si teme­lia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.

Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand im­pulsul firesc catre existenta, distruge crestinului “impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale” si depaseste limi­ta dreptului asupra vietii sale.

Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.

b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.

Fiecare om are datorii sociale, trebuind, dupa masura puterilor sale, sa contribuie la binele semenilor.

Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata soci­ala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa oribila, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra alor sai rusine si adesea lasand in urma mizerie. Totodata, da altora pilda rea de a nu-si pretui viata proprie, ceea ce poate duce si la dispretuirea vietii altora. Caci cine nu-si pretuieste viata proprie, aceluia, desigur, ii este indiferenta si viata altora. Ce stare s-ar produce daca unul sau altul, in chip arbitrar, si-ar curma singur firul vietii?!

Afirmatia ca sunt existente umane care nu folosesc societatii nu poate fi acceptata din punct de vedere moral. Caci cine s-a facut vino­vat cu ceva fata de societate are datoria sa-si repare greselile si nedrep­tatile savarsite si pilda rea s-o stearga prin fapte bune si nicidecum sa recurga la sinucidere, care sporeste pacatele.

Infirmii, bolnavii dau adesea pilda morala de rabdare, oferind prilej pentru practicarea faptelor milei trupesti si sufletesti, a caror valoare morala este de netagaduit.

c) Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.

Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si pro­prietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire ratio­nala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distru­gerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.

Libertatea omului nu-i anarhica, ci inseamna demnitate. Ea nu inseamna pentru acesta capabilitatea de a dispune arbitrar de viata, al carei proprietar deplin nu este el, ci inseamna a dispune ratio­nal de aptitudinile cu care este inzestrat pentru sustinerea vietii. Apoi, viata nu este un dar oarecare, dat la intamplare si a carui primire sau refuzare ar sta la dispozitia omului. Dupa invatatura crestina, de darul vietii e legata mantuirea. Primirea vietii nu-i lasata la discretia omului, ci trairea ei este obligatia sfanta pentru cel caruia i se da. Iar daca refuzul acestui dar, adica renuntarea la viata prin acte samavolnice, poate insemna ofensarea lui Dumnezeu, Creatorul sau, mai inseamna si ca omul, atat de limitat in puterile sale, se semeteste a corecta planul si intentiile divine.

Sinuciderea este pacat greu. Caci daca alte pacate lasa totusi posibi­litatea caintei si pocaintei, sinuciderea desfiinteaza pentru totdeauna o astfel de posibilitate. Sinucigasul se arunca in suferinte vesnice. Biserica il socoteste pe sinucigas inchinat pieirii vesnice si-l lipseste de rugaciu­nile sale. Canoanele bisericesti sunt necrutatoare in privinta aceasta. In practica insa, severitatea se mai indulceste, cand se constata ca sinuci­gasul, in clipa savarsirii actului sau funest, n-a fost responsabil din punct de vedere mintal.

Morala crestina nu aproba sinuciderea in nici o imprejurare si pen­tru nici un motiv. Porunca decalogului este clara: “Sa nu ucizi!” ; caci sinuciderea este ucidere. O porunca speciala, indreptata direct impotriva sinuciderii, Noul Testament nu cuprinde, dar porunca decalogului este suficient lamuritoare si numai o interpretare interesata si falsa poate deduce din ea permisiunea sinuciderii. Apoi, citim in Sfanta Scriptura urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului : “Eu Ma duc si Ma veti cauta… Unde Ma duc Eu, voi nu puteti sa veniti. Deci, ziceau evreii: Nu cumva isi va ridica singur viata ? Caci zice : unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni” (Ioan VIII, 21-22). Evreii isi inchipuiau ca Mantuitorul se va sinucide. Totusi, Mantuitorul n-a socotit ca ar trebui sa se apere de suspectarea sinuciderii, dand o porunca directa impotriva ei. Caci faptul de a arunca suspectarea de sinucidere asupra Mantuitorului e proba sufi­cienta ca nici in conceptia religioasa a evreilor sinuciderea nu avea aprobare morala. Deci, nu era necesar ca Mantuitorul sa ia atitudine speciala impotriva sinuciderii, mai ales ca justificarea ei nu se putea face nici prin deductii din preceptele morale atat de precise ale inva­taturii Sale.

Mentionam aici ca unii aparatori ai sinuciderii, in zelul lor de a-i gasi justificare morala, ar voi sa incadreze in notiunea sinuciderii chiar moartea Mantuitorului, intrucat El a mers de buna voie la moarte, deci s-ar fi sinucis. E o afirmare direct potrivnica oricarui rationament sana­tos. Da, Mantuitorul a mers de buna voie la moarte, fiindca a fost ascultator pana la moarte – cum se spune in Sfanta Scriptura – dar nu si-a luat singur viata, socotind-o fara pret, ci a dat-o ca pret pentru mantuirea noastra. Cuvantul ultim al sinuciderii este moartea, pe cand al jertfei Mantuitorului este viata.

Mai citim apoi in Sfanta Scriptura ca Sfantul Apostol Pavel il opreste pe temnicerul din Filipi, care trasese sabia sa-si ia viata, crezand ca au fugit intemnitatii incredintati pazei lui (Fapte XVI, 27-28). Deci inca o proba scripturistica impotriva sinuciderii.

Unii califica moartea martirilor crestini ca sinucidere, fiind moarte de buna voie, deoarece erau cazuri cand putea fi evitata prin fuga sau renuntare la crestinism. Da, au fost cazuri cand unii crestini si-au pastrat credinta prin fuga, iar altii si-au pastrat viata prin renuntare la cresti­nism, dupa cum altii au pasit cu hotarare in fata mortii, primind-o cu se­ninatatea pe care o da credinta in viata de dincolo. Dar nicidecum nu poate fi vorba de sinucidere, careia-i este caracteristica intentia de a nimici arbitrar viata proprie, socotind-o fara pret. Martirii nu intentionau sa-si taie arbitrar firul vietii nici atunci cand paseau de buna voie pe rug, fara a astepta sa fie asezati cu forta. Nu dezgustul de viata, ci cura­jul crestin fata de moarte si statornicia credintei ii faceau sa paseasca “de buna voie” pe rug, pentru a primi moartea ce le era pregatita.

Asemenea si moartea lui Samson e socotita de Sfintii Parinti si de moralistii crestini nu ca o sinucidere, ci ca o jertfire de sine, prin care au fost ucisi si foarte multi din cei de neam strain (Judec. XVI, 30). Cauzele sinuciderii sunt multe, variate si cunoscute. Sunt cazuri de sinucidere provocate de tulburari mintale, de un sis­tem nervos deranjat, care impiedica functionarea normala a puterilor sufletesti. Unele din aceste stari pot fi fara vina din partea omului, deci nu implica responsabilitate morala , cele mai multe, insa, sunt urmari ale unei vieti dezordonate, deci implica vina si responsabilitate morala. Caci nu orice zdruncinare a vietii morale determina si o deranjare a sistemu­lui nervos si a functionarii puterilor sufletesti, precum de alta parte, nu orice deranjare a puterilor sufletesti, nici orice grad de melancolie, de idei fixe, halucinatii etc. anuleaza necesar si intrebuintarea ratiunii si a libertatii morale. Cazurile trebuie judecate individual si nu reduse prin­cipial la starea de iresponsabilitate morala.

Suport moral nu poate avea sinuciderea nici atunci cand e savarsita din cauza unor suferinte sufletesti, dureri fizice sau boli incurabile. Toate acestea pot fi incercari pentru lamurirea morala a crestinului si au va­loare in lumina vietii vesnice. Ele nu golesc viata de sensul ei, facand-o de prisos. Fireste, in viata intervin si clipe grele, dar daca acestea sunt cercetate in lumina preceptelor moralei crestine, atunci usor se pot risipi si gandurile cele mai negre. Iata de ce, in astfel de momente, ajutorul dat omului este atat de pretios. Il poate salva un singur cuvant rostit la timp, chiar o singura privire, care sa-l trezeasca din starea grea si sa-l faca a intelege ca nu-i parasit in viata aceasta, care, desi i s-a parut total intunecata, are totusi multa lumina.

In aparenta, sinuciderea inseamna dezgust de viata si totusi, in ma­joritatea cazurilor, sub aceasta aparenta se ascunde o bolnava atractie fata de viata pamanteasca si de bunurile ei. Cel chinuit de gandul sinuci­derii nu uraste viata ca atare, ci viata proprie o voieste cu mai mult sens pamantesc, dar a pierdut nadejdea in posibilitatea unei astfel de vieti. Iar fiind concentrat asupra eului propriu, asupra celor pamantesti, a dat uitarii pe cele vesnice. Iata de ce crestinul care apreciaza cele paman­testi in lumina vietii de dincolo nu va putea fi chinuit de gandul sinu­ciderii.

Distrugerea vietii proprii – s-a spus – inseamna sinucidere, cand este direct intentionata si savarsita constient… Deci, nu este sinucidere cand cineva isi curma propria viata din intamplare (accidental) sau din neprecautie sau cand cineva, pentru a se salva dintr-o primejdie de moarte sigura, se arunca in alta primejdie si aceasta ii cauzeaza moartea. La fel nu-i sinucidere cand cineva isi distruge viata in stare de dementa, fie totala sau numai partiala, fie permanenta fie numai vremelnica.

Sunt si cazuri de “sinucidere indirecta”, anume cand curmarea vietii nu-i intentionata direct, dar moartea e consecinta fireasca a unor actiuni sau intrelasari, care puteau si trebuiau sa fie prevazute drept cauze ale mortii, de pilda consecinta a necumpatarii, a unei vieti dezordonate, a avaritiei, a supraincordarii puterilor s.a. Daca uciderea proprie este con­secinta unei actiuni nepacatoase in sine si care nici nu putea sa fie pre­vazuta, atunci nici ea nu primeste caracterul pacatului, de pilda consu­marea unor alimente, fara a se presupune ca ar fi otravitoare.

Daca insa curmarea vietii poate fi prevazuta ca urmare a unei actiuni nepacatoase in sine, atunci avem “sinucidere indirecta” si nu-i admisi­bila din punct de vedere moral, fireste daca actiunea respectiva nu-i po­runcita de implinirea unei obligatii, de pilda cercetarea celor cu boli in-fectioase de catre preot, medic etc.

Cand o actiune este pacatoasa si are ca urmare curmarea vietii pro­prii, atunci moartea implica responsabilitate morala (pacat calificat), de pilda nebunia provocata din diferite patimi. Mai amintim ca sinuciderea nu poate fi socotita drept ispasirea unor pacate savarsite, caci ispasirea, dupa conceptia crestina, este legata de viata. Nu i se poate aplica sinuci­derii nici principiul alegerii unui rau mai mic. Dar pentru evitarea ori­carui pacat ii stau crestinului la dispozitie atatea alte mijloace. Pacatul trebuie sa aiba aprobarea crestinului, pe care el o poate refuza si trebuie s-o refuze.


SURSA:http://saccsiv.wordpress.com/