marți, 17 noiembrie 2009

Jurnalul unui copil nenascut!



SAPTAMANA 1
De azi a inceput viata mea. Parintii mei nu stiu inca, dar eu totusi exist, Si voi fi fetita. Voi avea parul blond si ochii albastri. Este stabilit aproape totul,chiar si faptul ca voi iubi florile. Dar mai intai Il iubesc pe Dumnezeu care mi-a daruit suflet din clipa zamislirii si pe parintii mei, caci sunt trup din trupul luo.

SAPTAMANA 2
Unii sustin ca nu sunt o fiinta reala, ca numai mama exista. Eu, insa exist cu adevarat, tot asa cum o firmitura de paine este totusi paine adevarata. Mama exista la fel si eu.

SAPTAMANA 3
Acum, tocmai incep sa deschid gurita. Ganditi-va peste aproximativ un an de zile voi rade, voi vorbi. Stiu si care va fi primul meu cuvant MAMA. Ea ma va invata sa ma rog spunand: "Ingerasul"...

SAPTAMANA 4
Azi a inceput sa-mi bata inima. De acum in colo ea va bate tic-tac pentru tot restul vietii fara a se odihni! Oare mami aude ticaitul inimii mele? Eu o iubesc, dar ei ii pasa de mine?
Ma indrageste cu adevarat?

SAPTAMANA 5
Cresc cate putin in fiecare zi. Incep sa mi se formeze mainile si piciorusele. Dar trebuie sa mai astept mult timp pana cand aceste picioruse ma vor inalta spre bratele mamei si pana voi putea cu manutele culege flori si imbratisa pe tata.

SAPTAMANA 6
La maine incepe sa mi se formeze degetelele. Cu ele voi putea mangaia parul mamei, voi putea tine stiloul la scoala si voi putea fi de ajutor multora. Voi putea sa le unesc la rugaciune si sa fac Semnul Crucii.

SAPTAMANA 7
Abia astazi i-a spus dorctorul mamei ca eu exist aici, sub inima ei. Oh, cat de fericita trebuie sa fie! Esti feicita, mami? Te rog, e timpul pregateste-te sa primesti Sfanta Impartasanie, ca sa primesc si eu putere din Ea! Ne sfintim si ne intarim impreuna.

SAPTAMANA 8
Mami si tati probabil se gandesc ce nume o sa-mi puna. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. Vreau sa ma cheme Varvara, fiindca azi e ziua mea in calendarul crestin. Ma simt deja mare.

SAPTAMANA 9
Am aproape 4 grame si 30mm. Ei bine, incep sa fac primele miscari din viata mea. Doctorul imi poate asculta bataile inimii. Si tata ar putea face la fel. Am fi cu totii fericiti!

SAPTAMANA 10
Acum aproape pot sa vad. In jurul meu este inca intuneric. Cand mami ma va scoate in lume, in jur vor fi pretutindeni soare si flori. Dar mai mult decat orice, vreau s-o vad pe mami. Cum arati, mami?

SAPTAMANA 11
Pruncul Iisus a venit astazi pe lume pentru ocrotirea si mantuirea mea. Desi nu m-am nascut inca, EL stie de mine. Vreau sa-i multumesc ca vin pe lume si sa-L preamaresc toata viata mea, straduindu-ma sa duc o viata morala. Vreau sa fiu cu El in Cer!

SAPTAMANA 12
Simt ca mama ma uraste si sunt foarte zbuciumata. CE FACI MAMI, MA OMORI?


http://www.youtube.com/watch?v=cjNo_0cW-ek&feature=related
http://www.avort.net/

luni, 16 noiembrie 2009

O lume ideala!


Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.
Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

Tehnici de elaborare a unui poem.

...cum putem fi toti poeti pornind de la o tehnica simpla
...poemul nostru, sau mai corect strofa noastra se doreste a avea 5 versuri plecand de la urmatoarea tehnica:
-primul vers sa contina un singur cuvant, un substantiv, care sa arate tema poeziei,
-al 2 vers sa contina 2 cuvinte, adjective care sa descrie subiectul,
-al 3 vers sa contina 3 cuvinte, verbe la gerunziu care descriu actiunea,
-al 4 vers sa contina 4 cuvinte, la alegere,
-al 5 vers sa contina un cuvant, esenta subiectului.

Ce am reusit sa creez eu:)
IUBIREA
Invaluitoare...inaltatoare,
simtind...daruind...traind,
ma face sa exclam,
EXISTI.

vineri, 13 noiembrie 2009

Prioritatea lor in viata e: TIGARA!!!



Special pentru frate-miu, Ana, Ovidiu, Raluca...si restul!!!

Mai lasa-l sa fumeze o tigara,
sa se linisteasca, cel putin aparent,
sa-si umple plamanii, cu otrava pura,
sa tuseasca mult, sa jure azi
ca maine va renunta, sa moara tanar,
sa mergem in urma sicriului
si sa-l plangem ca a fost naiv
crezand ca viata lui
e o eterna tigara
"Mai lasa-ma sa savurez o tigara si ACOLO SUS voi pleda vinovat."



video
video
video
video
video

duminică, 8 noiembrie 2009

Nu cred in vise!

M-a trezit o lacrima de-a ta...care incet dezlipindu-ti-se de obraz, mi-a inundat sufletul. M-am trezit in roua diminetii, singura, speiata si fara tine. Inca mai persista greutatea lacrimii tale in sufletul meu.
Te caut cu privirea pe campul intins si inverzit, incerc sa te gasesc in fosnetul ierbii, in zborul fluturilor, in albastrul cerului...
Natura s-a trezit la viata odata cu mine si ma indeamna sa pasesc covorul verde, pe alocuri galben, rosu, violet...Pasarile ciripesc melodia noastra si din nou dorinta de tine reinvie. Ma asez pe iarba uda, care ma primeste si adorm mangaiata de roua.
Imi apari in vis ca niciodata...obosit...confuz...si-ndepartat...Iti caut privirea care nu ma privea...ma apropii si te vad privind in gol...spre nicaieri. Cu mana stanga strivesti o pata alba-o floare de liliac. Ma asez langa tine, ma lipesc de tine, dar nu vrei sa ma observi...Te ridici cu miscari greoaie si ma lasi langa liliacul strivit. Te plimbi cu pasi marunti in jurul meu...calmul tau e doar o aparenta, in tine fiind o lupta nestapanita.
Ma ridici dupa o vesnicie, ma privesti, ma tii in brate, imi soptesti cuvinte neintelese, ma saruti si ma lasi...
Nu pot reactiona...nu-ti recunosc atigerea...sarutul...starea...!
Nu-mi pot stapani o lacrima, pe care o lasi sa-mi cada, luminand intunericul in care te-am pierdut.
...cu greu iti dezlipesti corpul de mine, mana de degetele mele, privirea de ochii mei, apropierea ta de locul in care am ramas incremenita.
Dupa fiecare pas de-al tau spre nicaieri...cate o lacrima se prelingea urmand albia obrazului.
Eram singura, EU si un miros puternic de liliac...si-o lumina calda si alba...si-o dorinta de-a ta de-a ma trezi, sa fim impreuna in ziua noastra!
Intre noi un buchet mare de liliac alb, intregea tabloul...
...mi-ai zambit si mi-ai soptit ca ma iubesti...erai tu-te simteam, te intelegeam, traiam!
Te-am prins de mana si-am plecat, spunandu-ti ca...NU CRED IN VISE!

miercuri, 4 noiembrie 2009

Despre NOI...

Am uitat sa traim...sa visam...sa iubim!
Ne lasam guvernati de bani...ne lasam transformati de ei...iar momentele de luciditate daca exista, pentru unii, nu mai au valuare suntem mult prea acaparati de problemele cotidiene, probleme neimportante, care nu ne ajuta sa crestem...sa cunoastem...ci doar ne ingroapa in deziluzii...in false impliniri...in noi!
Unii aleg sa traiasca viata altora...altii se pierd in banalitati...cativa traiesc pentru ceilalti...
...dar noi...?
...dar eu...?
EU, am ales sa fiu umana...am ales sa iubesc...sa-i cunosc pe ei...pe tine! Am ales sa fiu prezenta la ce se intampla in jurul meu...sa incerc sa fiu fericita...langa voi...langa el...langa tine. Ma emotioneaza lucruile vii...ma energizeaza rasul Sofiei, al Mariei, rasul lor sincer, ma linisteste atingera unui copil, vocea mamei, conversatiile cu familia cu prietenii. Ma umanizeaza dorinta unei iesiri in natura...dorul de tara...un copac trecut prin cele 4 anotimpuri...vrabiutele care giugulesc painea de pe pervaz...culorile unui fluture, libertatea lui...gingasia unei flori...forma unui nor...!!! Si tu ma poti emotiona...daca renunti sa mai imparti zambete false tuturor, daca renunti sa gandesti ca doar tu esti important pentru lume si pentru tine, daca renunti sa traiesti doar pentru ca ai aer sa respiri...daca accepti sa fii OM.

video

Iarna!


Cineva, nu remarc niciodata cine, spune deodata neutru, intr-o doara, stand la o coada undeva, sau inghesuit intr-un autobuz, spune asa, fara nici o intentie precisa, numai ca sa zica ceva sau numai ca sa nu spuna altceva "ei, a venit si iarna". An de an aceasta exclamatiee, aceasta acceptare, se repeta, venind pentru mine la fel de brusc de fiecare data semnalul mirat al unei treziri, al renuntarii la iluzia frunzelor prea stralucitoare pentru a-si recunoaste moartea, de iluzia fructelor prea coapte pentru a-si marturisi putrezirea.

Saptamani, luni intregi ma lasasem, de fiecare data, purtata de valuri colorate ale unui entuziasm mascand luminos disparitii si deznadejdii. De fiecare data uitasem sa pun singura un termen acelei suspecte blandeti curgand ca o miere prin arbori si naivitatii viorelelor, crezand ca pot sari o etapa, anuntand o primavara neplatita cu geruri, obtinuta pe credit. De fiecare data exclamatia impersonala, fatala a cuiva, ma gaseste nepregatita, ma umileste si ma intoarce brusc cu fata spre lume." Ei, a venit si iarna." Si deodata nu se mai poate ascunde nimic, nu se mai potoleste nimic, totul e urat, tensionat, frunzele sunt carbonizate de brume, iarba incalcita de frig. Si daca in aceasta generala, descurajare mai exista gand viu, nascator de sens, este speranta ca, acoperiti de promoroaca si incremeniti de ger, mareti si inflexibili in suferinta lor in sfarsit demna, arborii nu se vor mai pleca dupa cum bate vantul.

marți, 3 noiembrie 2009

Cata imaginatie...

















...le-am primit adiniauri de la un prieten...foarte interesante...

Ea nu era de aici...


...imi place Cioran, mereu mi-a placut...vara asta insa l-am redescoperit,dar altfel, e si normal...crestem, ne maturizam, poate chiar ne schimbam.
...nu sunt de acord cu ideile lui despre Divinitate...dar inteligenta lui e remarcabil in toate lucrarile indiferent de tema si chiar de varsta la care apareau.
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente şi senzaţii violente. Preocupat de problema morţii şi a suferinţei, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supravieţuirii.
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârşitul civilizaţiei, ameninţarea Răului, refuzul consolidării prin credinţă, obsesia absolutului, viaţa ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaştea bine din vastele sale lecturi şi mai ales din autorii şi memorialiştii perioadelor de decadenţă, de unde reflecţiile marcat gnostice şi antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului şi civilizaţiei. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile şi nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producţie şi reproducţie irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparenţă şi prin triumful artificialului.


De curand am inceput sa citesc "Exercitii de admiratie"... la finalul cartii este un mini-eseu despre o Ea...mi-a placut, m-a mirat...si-am sa-l transcriu...



Ea nu era de aici...

N-am intalnit-o decat de doua ori. E putin.Dar extraordinarul nu se masoara cu masurile timpului. M-a cucerit din prima clipa cu aerul ei absent si instrainat, cu soaptele ei(caci nu vorbea), cu gesturile sovaielnice, cu privirile ce lunecau peste fiinte si lucruri, cu prezenta ei de spectru adorabil. "Cine esti? De unde vii?", iata intrebarea care iti venea sa i-o pui fara sa stai pe ganduri. N-ar fi putut raspunde, intr-atat se confunda cu misterul ei ori nu-i placea sa-l tradeze. Nimeni nu va sti niciodata cum de izbutea sa respire, ce ratacire o facea sa cedeze magiei suflului, si nici ce cauta printre noi. Sigur este ca nu era de aici si ca nu ne impartasea decaderea decat din politete ori din cine stie ce curiozitate morbinda. Doar ingerii si bolnavii incurabili pot inspira un sentiment analog aceluia pe care-l incercai in preajma ei. Fascinatie, tulburare supranaturala!
Din prima clipa cand am vazut-o m-am indragostit de timiditatea ei, o timiditate unica, de neuitat, care-i dadea infatisarea unei vestale istovite in slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice ravasite de dorul unui extaz, neinstare sa se mai reintoarca vreodata printre evidente!
Coplesita de bunuri, rasfatata dupa cantarul lumii acesteia, parea totusi deprinsa de toate, in pragul unei cersetorii ideale, sortita sa-si murmure saracia in miezul imperceptibilului. De altfel, ce-ar fi putut sa posede si sa rosteasca, de vreme ce tacerea ii tinea loc de suflet, iar perplexitatea- de univers? Nu aducea ea aminte de-acele fapturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeste Rozanov? Cu cat te gandeai la ea, cu-atat erai mai putin inclinat s-o judeci dupa gusturile si vederile timpului. Sta parca sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, insusi farmecul ei facea parte din revolut. Ar fi trebuit sa se nasca sub alte zari si intr-o alta epoca, in mijlocul landelor din Haworth, in ceturi si dezolare, alaturi de surorile Bronte...
Cel ce stie sa descifreze chipul omenesc citea cu usurinta pe al ei ca nu e osandita sa dureze, ca va fi crutata de cosmarul anilor. In viata fiind, parea atat de putin complice vietii, ca, n-o puteai privi fara sa te gandesti ca n-ai s-o mai revezi niciodata. Un ADIO nespus era insemnul si legea firii sale, gloria ursitei sale, pecetea trecerii ei pe pamant; de-aceea il purta ca pe un nimb, nu din ostentatie, ci din solidaritate cu nevazutul.


ROZANOV (1856 - 1919), a fost unul dintre cei mai contoversaţi scriitori şi filosofi ai perioadei antebelice din Rusia.