Citez din articolul ULTIMA ORA VIDEO ARHIVA Madalina Manole a murit:http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-7580012-ultima-ora-madalina-manole-murit.htm?cfnl=

Artista Madalina Manole a murit miercuri, chiar in ziua in care ar fi implinit 43 de ani. Potrivit televiziunilor de stiri, artista s-ar fi sinucis. Tragedia s-a petrecut la ora 6.30, la locuinta sa din localitatea Otopeni, iar cel a anuntat serviciile de urgenta a fost sotul artistei.
Conform unor informatii, artista ar fi luat o supradoza de medicamente. Manole ar fi avut probleme de sanatate, ea fiind internata in luna mai.
Claudia Burada, de la IPJ Ilfov, a declarat pentru Realitatea TV ca artista era decedata in momentul cand echipajele de urgenta au ajuns la locuinta sa.
Madalina Manole avea un copil.
Citeste mai multe despre Madalina Manole pe site-ul oficial al artistei.http://madalinamanole.ro/

Conform: http://www.realitatea.net/madalina-manole-a-murit--astazi-implinea-43-de-ani_723341.html Mădălina Manole a murit. Astăzi împlinea 43 de ani:

Mădălina Manole, pe numele ei real Magdalena Manole s-a născut pe data de 14 iulie 1967 în localitatea Vălenii de Munte. Artista şi-a făcut debutul muzical la vârsta de 15 ani, iar în anul 1991 Mădălina Manole a obţinut discul de aur pentru albumul „Fată dragă”.

Iata si ce putem citi in articolul Mădălina Manole a murit. A fost găsită într-o baltă de sânge, cu capul spart:

Artista Mădălina Manole, care a murit, miercuri dimineaţă, a fost găsită de ambulanţă într-o baltă de sânge, având capul spart, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Ambulanţa a fost anunţată la ora 5.37 pentru o femeie pe numele de Mădălina Petru, de către soţul artistei, Mircea Petru, care a spus că artistei i s-a făcut rău.

Cea mai apropiată ambulanţă a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare. Apoi a fost chemat medicul, care a ajuns în trei minute. Mădălina Manole a fost găsită lângă baie, într-o baltă de sânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Lângă ea a fost găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosind puternic a această substanţă.

Potrivit anchetatorilor, Mădălina Manole ar fi lăsat un mesaj pe telefonul soţului său.

În urmă cu trei săptămâni, cântăreaţa ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen şi paracetamol. În locuinţa respectivă locuiesc soţul Mădălinei şi soacra acesteia.

Mădălina Manole a fi împlinit azi 43 de ani şi avea un băieţel de 2 ani.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, a declarat că la ora 6.30, serviciul unic de urgenţă a fost anunţat că o femeie de 43 de ani a fost găsită decedată la locuinţa sa din localitatea Otopeni, confirmând că este vorba de cântăreaţă. Soţul artistei a declarat autorităţilor că aceasta ar fi luat medicamente, însă până la efectuarea necropsiei nu poate exista o pronunţare asupra cauzei decesului.

Comentariu saccsiv:

Nu stiu daca intr-adevar s-a sinucis, dar daca a facut-o, rau a facut … Iata ce spune invatatura ORTODOXA despre SINUCIDERE?http://www.crestinortodox.ro/morala/sinuciderea-70849.html Iata ce putem citi in articolul Sinuciderea:

Sinuciderea inseamna curmarea constienta si voluntara, directa si arbitrara a propriei vieti trupesti, fie prin intrebuintarea unor mijloace ucigatoare, fie prin neimplinirea unor actiuni, care sunt imperios nece­sare pentru sustinerea vietii, de pilda alimentarea. Definitia data arata limpede ca de sinucidere este capabil numai omul, el fiind unica fiinta pamanteasca inzestrata cu ratiune si vointa libera.

Ca fapt individual, sinuciderea e intalnita in toate timpurile, uneori insa la proportiile unei plagi sociale.

De multe ori sinuciderea e in stransa legatura cu credinte religioase false, cu superstitii, cu felul cum se concepe viata dupa moarte, cazul sotiilor, slujitorilor care se sinucid pe mormantul sotilor si al stapanilor. Unele dintre aceste popoare nu dau nici o importanta sinuciderii, caci – se intreaba – de ce nu i-ar fi ingaduit omului sa-si curme singur firul vietii, daca nu mai voieste sa traiasca ? Altele infiereaza sinucide­rea ca un act de lasitate, pe cand altele, dimpotriva, o socot ca un act de curaj, chiar de cinstire a zeitatilor. Indeosebi socotesc ca sunt deschi­se portile cerului celor care se sinucid pentru motive dictate de simtul onoarei.

Dupa credinta nipona, sinuciderea (harakiri) curata orice pata mo­rala si asigura inmormantare si amintire onorabile.

Budismul admite in unele imprejurari sinuciderea; principial insa, califica pe sinucigas drept un om care in existente anterioare a savarsit pacate grele.

Islamismul condamna sinuciderea ca fiind potrivnica legilor lui Alah.

La romani si greci nu intalnim o apreciere morala unitara asupra sinuciderii. Pitagora, Socrate si altii caracterizeaza sinuciderea ca impie­tate fata de zei.

In veacurile din urma au aparut si apologeti staruitori ai sinuci­derii : D. Hume, Montesquieu, Bentham, Schopenhauer, Duhring, iar unii, ca Paulsen, Zigler, Westermark o apara pentru anumite cazuri. Acestia se straduiesc sa argumenteze “dreptul omului la moarte”, ca si cand viata pamanteasca ar fi fara sfarsit, iar moartea un privilegiu si ea ar trebui constransa prin argumente teoretice sau prin texte de legi sa amin­teasca prezenta sa unui om oarecare. Ei vorbesc, in termeni entuziasti chiar, de o “etica” si “filozofie” a sinuciderii, ca de realizari stralucite ale culturii moderne. Dar, evident, constiinta morala a acestor sumbri apologeti s-a dilatat pana la punctul de a nu reproba faptul aspru repro­bat de insasi legea firii umane.

Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:

a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului. Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impotriva a tot ce-i ame­ninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si teme­lia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.

Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand im­pulsul firesc catre existenta, distruge crestinului “impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale” si depaseste limi­ta dreptului asupra vietii sale.

Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.

b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.

Fiecare om are datorii sociale, trebuind, dupa masura puterilor sale, sa contribuie la binele semenilor.

Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata soci­ala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa oribila, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra alor sai rusine si adesea lasand in urma mizerie. Totodata, da altora pilda rea de a nu-si pretui viata proprie, ceea ce poate duce si la dispretuirea vietii altora. Caci cine nu-si pretuieste viata proprie, aceluia, desigur, ii este indiferenta si viata altora. Ce stare s-ar produce daca unul sau altul, in chip arbitrar, si-ar curma singur firul vietii?!

Afirmatia ca sunt existente umane care nu folosesc societatii nu poate fi acceptata din punct de vedere moral. Caci cine s-a facut vino­vat cu ceva fata de societate are datoria sa-si repare greselile si nedrep­tatile savarsite si pilda rea s-o stearga prin fapte bune si nicidecum sa recurga la sinucidere, care sporeste pacatele.

Infirmii, bolnavii dau adesea pilda morala de rabdare, oferind prilej pentru practicarea faptelor milei trupesti si sufletesti, a caror valoare morala este de netagaduit.

c) Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.

Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si pro­prietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire ratio­nala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distru­gerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.

Libertatea omului nu-i anarhica, ci inseamna demnitate. Ea nu inseamna pentru acesta capabilitatea de a dispune arbitrar de viata, al carei proprietar deplin nu este el, ci inseamna a dispune ratio­nal de aptitudinile cu care este inzestrat pentru sustinerea vietii. Apoi, viata nu este un dar oarecare, dat la intamplare si a carui primire sau refuzare ar sta la dispozitia omului. Dupa invatatura crestina, de darul vietii e legata mantuirea. Primirea vietii nu-i lasata la discretia omului, ci trairea ei este obligatia sfanta pentru cel caruia i se da. Iar daca refuzul acestui dar, adica renuntarea la viata prin acte samavolnice, poate insemna ofensarea lui Dumnezeu, Creatorul sau, mai inseamna si ca omul, atat de limitat in puterile sale, se semeteste a corecta planul si intentiile divine.

Sinuciderea este pacat greu. Caci daca alte pacate lasa totusi posibi­litatea caintei si pocaintei, sinuciderea desfiinteaza pentru totdeauna o astfel de posibilitate. Sinucigasul se arunca in suferinte vesnice. Biserica il socoteste pe sinucigas inchinat pieirii vesnice si-l lipseste de rugaciu­nile sale. Canoanele bisericesti sunt necrutatoare in privinta aceasta. In practica insa, severitatea se mai indulceste, cand se constata ca sinuci­gasul, in clipa savarsirii actului sau funest, n-a fost responsabil din punct de vedere mintal.

Morala crestina nu aproba sinuciderea in nici o imprejurare si pen­tru nici un motiv. Porunca decalogului este clara: “Sa nu ucizi!” ; caci sinuciderea este ucidere. O porunca speciala, indreptata direct impotriva sinuciderii, Noul Testament nu cuprinde, dar porunca decalogului este suficient lamuritoare si numai o interpretare interesata si falsa poate deduce din ea permisiunea sinuciderii. Apoi, citim in Sfanta Scriptura urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului : “Eu Ma duc si Ma veti cauta… Unde Ma duc Eu, voi nu puteti sa veniti. Deci, ziceau evreii: Nu cumva isi va ridica singur viata ? Caci zice : unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni” (Ioan VIII, 21-22). Evreii isi inchipuiau ca Mantuitorul se va sinucide. Totusi, Mantuitorul n-a socotit ca ar trebui sa se apere de suspectarea sinuciderii, dand o porunca directa impotriva ei. Caci faptul de a arunca suspectarea de sinucidere asupra Mantuitorului e proba sufi­cienta ca nici in conceptia religioasa a evreilor sinuciderea nu avea aprobare morala. Deci, nu era necesar ca Mantuitorul sa ia atitudine speciala impotriva sinuciderii, mai ales ca justificarea ei nu se putea face nici prin deductii din preceptele morale atat de precise ale inva­taturii Sale.

Mentionam aici ca unii aparatori ai sinuciderii, in zelul lor de a-i gasi justificare morala, ar voi sa incadreze in notiunea sinuciderii chiar moartea Mantuitorului, intrucat El a mers de buna voie la moarte, deci s-ar fi sinucis. E o afirmare direct potrivnica oricarui rationament sana­tos. Da, Mantuitorul a mers de buna voie la moarte, fiindca a fost ascultator pana la moarte – cum se spune in Sfanta Scriptura – dar nu si-a luat singur viata, socotind-o fara pret, ci a dat-o ca pret pentru mantuirea noastra. Cuvantul ultim al sinuciderii este moartea, pe cand al jertfei Mantuitorului este viata.

Mai citim apoi in Sfanta Scriptura ca Sfantul Apostol Pavel il opreste pe temnicerul din Filipi, care trasese sabia sa-si ia viata, crezand ca au fugit intemnitatii incredintati pazei lui (Fapte XVI, 27-28). Deci inca o proba scripturistica impotriva sinuciderii.

Unii califica moartea martirilor crestini ca sinucidere, fiind moarte de buna voie, deoarece erau cazuri cand putea fi evitata prin fuga sau renuntare la crestinism. Da, au fost cazuri cand unii crestini si-au pastrat credinta prin fuga, iar altii si-au pastrat viata prin renuntare la cresti­nism, dupa cum altii au pasit cu hotarare in fata mortii, primind-o cu se­ninatatea pe care o da credinta in viata de dincolo. Dar nicidecum nu poate fi vorba de sinucidere, careia-i este caracteristica intentia de a nimici arbitrar viata proprie, socotind-o fara pret. Martirii nu intentionau sa-si taie arbitrar firul vietii nici atunci cand paseau de buna voie pe rug, fara a astepta sa fie asezati cu forta. Nu dezgustul de viata, ci cura­jul crestin fata de moarte si statornicia credintei ii faceau sa paseasca “de buna voie” pe rug, pentru a primi moartea ce le era pregatita.

Asemenea si moartea lui Samson e socotita de Sfintii Parinti si de moralistii crestini nu ca o sinucidere, ci ca o jertfire de sine, prin care au fost ucisi si foarte multi din cei de neam strain (Judec. XVI, 30). Cauzele sinuciderii sunt multe, variate si cunoscute. Sunt cazuri de sinucidere provocate de tulburari mintale, de un sis­tem nervos deranjat, care impiedica functionarea normala a puterilor sufletesti. Unele din aceste stari pot fi fara vina din partea omului, deci nu implica responsabilitate morala , cele mai multe, insa, sunt urmari ale unei vieti dezordonate, deci implica vina si responsabilitate morala. Caci nu orice zdruncinare a vietii morale determina si o deranjare a sistemu­lui nervos si a functionarii puterilor sufletesti, precum de alta parte, nu orice deranjare a puterilor sufletesti, nici orice grad de melancolie, de idei fixe, halucinatii etc. anuleaza necesar si intrebuintarea ratiunii si a libertatii morale. Cazurile trebuie judecate individual si nu reduse prin­cipial la starea de iresponsabilitate morala.

Suport moral nu poate avea sinuciderea nici atunci cand e savarsita din cauza unor suferinte sufletesti, dureri fizice sau boli incurabile. Toate acestea pot fi incercari pentru lamurirea morala a crestinului si au va­loare in lumina vietii vesnice. Ele nu golesc viata de sensul ei, facand-o de prisos. Fireste, in viata intervin si clipe grele, dar daca acestea sunt cercetate in lumina preceptelor moralei crestine, atunci usor se pot risipi si gandurile cele mai negre. Iata de ce, in astfel de momente, ajutorul dat omului este atat de pretios. Il poate salva un singur cuvant rostit la timp, chiar o singura privire, care sa-l trezeasca din starea grea si sa-l faca a intelege ca nu-i parasit in viata aceasta, care, desi i s-a parut total intunecata, are totusi multa lumina.

In aparenta, sinuciderea inseamna dezgust de viata si totusi, in ma­joritatea cazurilor, sub aceasta aparenta se ascunde o bolnava atractie fata de viata pamanteasca si de bunurile ei. Cel chinuit de gandul sinuci­derii nu uraste viata ca atare, ci viata proprie o voieste cu mai mult sens pamantesc, dar a pierdut nadejdea in posibilitatea unei astfel de vieti. Iar fiind concentrat asupra eului propriu, asupra celor pamantesti, a dat uitarii pe cele vesnice. Iata de ce crestinul care apreciaza cele paman­testi in lumina vietii de dincolo nu va putea fi chinuit de gandul sinu­ciderii.

Distrugerea vietii proprii – s-a spus – inseamna sinucidere, cand este direct intentionata si savarsita constient… Deci, nu este sinucidere cand cineva isi curma propria viata din intamplare (accidental) sau din neprecautie sau cand cineva, pentru a se salva dintr-o primejdie de moarte sigura, se arunca in alta primejdie si aceasta ii cauzeaza moartea. La fel nu-i sinucidere cand cineva isi distruge viata in stare de dementa, fie totala sau numai partiala, fie permanenta fie numai vremelnica.

Sunt si cazuri de “sinucidere indirecta”, anume cand curmarea vietii nu-i intentionata direct, dar moartea e consecinta fireasca a unor actiuni sau intrelasari, care puteau si trebuiau sa fie prevazute drept cauze ale mortii, de pilda consecinta a necumpatarii, a unei vieti dezordonate, a avaritiei, a supraincordarii puterilor s.a. Daca uciderea proprie este con­secinta unei actiuni nepacatoase in sine si care nici nu putea sa fie pre­vazuta, atunci nici ea nu primeste caracterul pacatului, de pilda consu­marea unor alimente, fara a se presupune ca ar fi otravitoare.

Daca insa curmarea vietii poate fi prevazuta ca urmare a unei actiuni nepacatoase in sine, atunci avem “sinucidere indirecta” si nu-i admisi­bila din punct de vedere moral, fireste daca actiunea respectiva nu-i po­runcita de implinirea unei obligatii, de pilda cercetarea celor cu boli in-fectioase de catre preot, medic etc.

Cand o actiune este pacatoasa si are ca urmare curmarea vietii pro­prii, atunci moartea implica responsabilitate morala (pacat calificat), de pilda nebunia provocata din diferite patimi. Mai amintim ca sinuciderea nu poate fi socotita drept ispasirea unor pacate savarsite, caci ispasirea, dupa conceptia crestina, este legata de viata. Nu i se poate aplica sinuci­derii nici principiul alegerii unui rau mai mic. Dar pentru evitarea ori­carui pacat ii stau crestinului la dispozitie atatea alte mijloace. Pacatul trebuie sa aiba aprobarea crestinului, pe care el o poate refuza si trebuie s-o refuze.

SURSA:http://saccsiv.wordpress.com/

L'ultimo baccio!

L’utimo baccio…e un film fantastic…îl găsiţi cu subtitrare în engleză si vi-l recomand. Eu am idei preconcepute cand vine vorba de filmele italiene, ruseşti, franceze, indiene,etc.…nu pot sa le privesc fara să gândesc de la început ca e o pierdere de timp. Pentru mine exista doar filmele engleze si atât(cât de mult greşesc:)) Mi la recomandat un amic italalin: “e un film vechi, dar lucrurile frumoase nu îmbtărânesc niciodata”
L’ultimo baccio, e o poveste atât de reală, o triăm în fiecare zi…iubim, înşelăm, minţim, lăsăm totul pentru nimic…măcar odata-n viata am triăt si noi poveste asta,am lasat totul pentru altcineva,am iubit nebuneşte un necunoscut doar pentru o zi, o ora…important e când ne trezim…important e dacă cel lăsat e dispus să aştepte…să ierte…Eu nu pot să spun ce-i bine, pentru că şi eu gresesc mereu!!! :)
Vizionare plăcută! :)

DUMINICA

Programul meu zilnic...de fapt nu pot vorbi de-un program in viata mea...cel putin nu in vacanta :). Am o viata dezordonata...lucrurile mele, n-au un inceput precis, cu-atat mai putin un final. Dar in dezordinea mea fac lucrurile sa mearga...
Ador sa dorm pana tarziu, dupa o noapte plina de filme, sa ma trezesc singura si sa-mi pregatesc cafeaua, savurand-o in timp ce-o ascult pe Alanis Morissette.

Asculta mai multe audio Muzica
Dar toata dezordinea dureaza 6 zile...
Duminica ma trezesc dimineata.
Duminica imi beau cafeaua foarte tarziu.
Duminica nu ma trezesc ascultand Alanis.
Duminica ma trezesc sa merg la biserica.
Duminica in toate satele, comunele, orasele...se trag clopotele.
Nu va mai mirati ca duminica sunt matinala si nu ma m-ai intrebati: "Cum de te-ai trezit atat de devreme?"
Deschide-ti fereastra si veti auzi clopotele, iesiti din casa si veti gasi langa voi o biserica.
Intrati cu incredere, duminica viitoare o veti gasi din nou;)

Il barattolo di maionese e le due tazze di caffè

Asculta mai multe audio Muzica

Când lucrurile par sã o ia razna si nu-ti mai ajung 24 ore în zi, sã te gândesti la borcanul de maionezã si cele 2 cãni de cafea…
Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri. Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare de maionezã gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era.Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan; Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor “pliiin”! Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs.
“Acum” a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, “as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii si pasiunile voastre, si cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã.”"Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte”
“Dacã veti începe cu nisipul,” a continuat el “nu veti mai avea unde sã puneti mingile de golf si pietricelele”
“La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine.”
“Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, fã-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia în oras la cinã, joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip.”
Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit.
“Mã bucur cã întrebi asta,ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten.”



Quando nella vostra vita sembra che ci siano troppe cose da gestire, quando 24 ore al giorno non sono sufficienti, ricordatevi del barattolo di maionese e delle due tazze di caffè.
Un professore di filosofia stava di fronte ai suoi studenti con alcuni oggetti davanti a lui.
Quando la lezione cominciò, senza dire una parola prese un grosso barattolo di maionese vuoto e iniziò a riempirlo con delle palle da golf. Poi chiese agli studenti se il barattolo fosse pieno. Gli studenti risposero di sì.
Il professore allora tirò fuori una scatola con dei sassolini e li versò nel barattolo. Agitò un po’ il barattolo, e i sassolini rotolarono negli spazi fra le palline da golf. Allora chiese ancora agli studenti se il barattolo fosse pieno. Loro risposero di sì.
Il professore quindi raccolse una scatola con della sabbia e la versò nel barattolo. Naturalmente, la sabbia riempì tutti gli spazi rimasti. Il professore chiese ancora una volta se il barattolo fosse pieno, e gli studenti risposero con un unanime “sì”.
Il professore allora tirò fuori due tazze di caffè da sotto il tavolo e ne versò il contenuto nel barattolo, riempendo anche gli spazi fra la sabbia. Gli studenti si misero a ridere.
“Adesso,” disse il professore quando le risate si calmarono, “voglio che vi rendiate conto che questo barattolo rappresenta la vostra vita. Le palle da golf sono le cose importanti — la vostra famiglia, i figli, la salute e le vostre passioni — anche quando tutto il resto è perduto e solo queste rimangono, la vostra vita è ancora piena.
I sassolini sono le altre cose che contano come il vostro lavoro, la vostra casa e l’auto.
La sabbia rappresenta tutto il resto — le piccole cose. Se mettere prima la sabbia nel barattolo,” continuò, “non ci sarà spazio per i sassolini o le palle da golf. Lo stesso vale per la vostra vita. Se spendete tutte le vostre energie sulle piccole cose non avrete spazio per le cose che sono importanti per voi.
Fate attenzione alle cose che sono fondamentali per la vostra felicità. Giocate con i vostri bambini. Prendetevi il tempo per fare un checkup medico. Portate fuori a cena il vostro partner. Fate un’altra partita a golf. Ci sarà sempre tempo per per pulire la casa e svuotare la pattumiera. Prendetevi cura delle palle da golf prima — le cose che realmente hanno importanza. Impostate le vostre priorità. Il resto è solo sabbia.”
Una studentessa alzò la mano e chiese cosa significasse il caffè. Il professore sorrise. “Sono contento che tu l’abbia chiesto. Serve solo a dimostrare che non importa quanto la vita possa sembrare piena, c’è sempre spazio per una tazza di caffè con un amico.”

Le bel ete-Lou Dillon

Sunt o hoata!
Recunosc!
Merit sa fiu aspru pedepsita...:))
...am furat video de pe profilul unei amice, dar imi place atat de mult,...totul e perfect,miscarile ei, muzica, imaginile, tema...dupa fiecare vizionare poti sa-i dai o alta interpretare...iti lasa libertate sa vezi ce vrei si ce simti...si de fapt e doar prezentarea unei colectii vestimentare, facuta intr-un stil extraordinar.Este imaginea designerului Vanessa Bruno.
PRIVITI SI ASCULTATI!!!



...si dupa ce m-am indragostit de primul, am gasit si altele la fel de frumoase, expresive, perfecte!





Despre Lou Doillon (tipa din videoclipuri)

"Când o ai ca mamă pe Jane Birkin şi Charlotte Gainsbourg îţi e soră, toate încercările de a reuşi ca model, actriţă sau tânăr designer ţi-ar putea fi cu uşurinţă puse pe seama moştenirii genetice. Însă Lou Doillon a reuşit, până la urmă, să-şi facă loc pe scena artistică internaţională prin forţe proprii, ca fotograf. Prima ei expoziţie individuală se numeşte United Generations, a fost inaugurată la Galeria W din Montmartre, şi s-a bucurat numai de note de zece de la ochii critici.

Pe scurt, cum s-a întâmplat? Doillon a facut un voiaj de două zile la Disneyland Paris. So passed out, veţi spune, în cor. Înarmată cu două camere Lomo. How cliche, veţi repeta, şi mai uimiţi. În acest context plin de soare, culori excentrice şi voie bună, tânăra fotografă franceză a împuşcat tot ce a prins şi i-a făcut cinste lentilei: copii zbânţuindu-se în voie printre leagăne, adolescenţi iubăreţi şi hipsteri blazaţi pozându-se umăr la cot cu Donald Duck şi Mickey Mouse. Deloc artistic, veţi comenta. Hai să vedem totuşi, rezultatul.









Avem o colecţie de emoţii tinereşti, colorate, facile, subtile, lipsită de cinism şi fără aspectul acela de foto-jurnalism care nu ne place deloc, deloc. O fată veselă, care pozează oameni veseli, în condiţii meteorologice şi mai vesele. Un fel de promised land în Technicolor, ca o întâlnire la Cafe de Flore într-o după-amiază senină de iunie între Jean Pierre Jeunet şi Cobrasnake, punând la cale călătoria până în Never Never Land.

După atâta lipsă de stres, energie şi culoare, simţi parcă o nevoie acută de a-ţi căuta ochelarii ăia cu lentile colorate prin care lumea se vede mai sepia-roz-verde-crud-oranj. Paradis perdue.

Dacă treci până pe 27 iulie prin Paris, o găseşti pe Lou la Galerie W, 44 rue Lepic, 75018. Aşteptăm ilustrate lomo de la faţa locului. "
http://www.hypestreet.ro/lou-doillonunited-generations/2010/06/07/

Foto: Lou Doillon

La neaza...

VAI!!!

Şi dacă mă întrebi "încotro?", îţi spun că nu ştiu. Nu-mi ştiu calea, care mi-e scopul aici, pe blogul ăsta. Singura chestie care mă mai ţine aici e faptul că mă identific cu această "danişiatât". Mereu am ştiu cine sunt... şi acum ştiu. Aşa că întreabă-mă "încotro?"! Întreabă-mă! Îţi voi răspunde: "Nu ştiu, dar ştiu cine sunt şi asta mi-e calea!". Spune-mi că ăsta nu e un răspuns. Spune-mi! şi apoi întreabă-mă din nou: "încotro?". Şi atunci eu îţi răspund: "Nu ştiu, dar ceea ce ştiu e că mereu o cola trebuie gustată direct din doză - fără zgâriatul metalului pe gingie, n-are gust -, fuga n-are rost fără ploaie sau fără vreun câine pe urma ta şi zâmbetul nu e un zâmbet până nu faci riduri la ochi şi aşa mă ghidez spre adevărata-mi cale.". Spune-mi că aberez, că ăsta nu e un răspuns şi mai întreabă-mă odată, sceptic: "încotro?" şi atunci eu îţi voi răspunde: "Departe de tine!"

http://danisiatat.blogspot.com/

drem

...uneori imi intind visele pe sarma si uit de ele, le gasesc dupa zile, inghesuite unele-ntraltele, uscate, nascand alte vise...
...uneori le abandonez si altii le adopta multumiti,
...alteori renunt la ele fara sa le privesc
...dar azi...,
...azi, visele-mi uscate-mi zambesc!
...ma privesc cu dor si cu speranta.
Anul acesta le voi IMPLINI!