M-a trezit o lacrima de-a ta...care incet dezlipindu-ti-se de obraz, mi-a inundat sufletul. M-am trezit in roua diminetii, singura, speiata si fara tine. Inca mai persista greutatea lacrimii tale in sufletul meu.
Te caut cu privirea pe campul intins si inverzit, incerc sa te gasesc in fosnetul ierbii, in zborul fluturilor, in albastrul cerului...
Natura s-a trezit la viata odata cu mine si ma indeamna sa pasesc covorul verde, pe alocuri galben, rosu, violet...Pasarile ciripesc melodia noastra si din nou dorinta de tine reinvie. Ma asez pe iarba uda, care ma primeste si adorm mangaiata de roua.
Imi apari in vis ca niciodata...obosit...confuz...si-ndepartat...Iti caut privirea care nu ma privea...ma apropii si te vad privind in gol...spre nicaieri. Cu mana stanga strivesti o pata alba-o floare de liliac. Ma asez langa tine, ma lipesc de tine, dar nu vrei sa ma observi...Te ridici cu miscari greoaie si ma lasi langa liliacul strivit. Te plimbi cu pasi marunti in jurul meu...calmul tau e doar o aparenta, in tine fiind o lupta nestapanita.
Ma ridici dupa o vesnicie, ma privesti, ma tii in brate, imi soptesti cuvinte neintelese, ma saruti si ma lasi...
Nu pot reactiona...nu-ti recunosc atigerea...sarutul...starea...!
Nu-mi pot stapani o lacrima, pe care o lasi sa-mi cada, luminand intunericul in care te-am pierdut.
...cu greu iti dezlipesti corpul de mine, mana de degetele mele, privirea de ochii mei, apropierea ta de locul in care am ramas incremenita.
Dupa fiecare pas de-al tau spre nicaieri...cate o lacrima se prelingea urmand albia obrazului.
Eram singura, EU si un miros puternic de liliac...si-o lumina calda si alba...si-o dorinta de-a ta de-a ma trezi, sa fim impreuna in ziua noastra!
Intre noi un buchet mare de liliac alb, intregea tabloul...
...mi-ai zambit si mi-ai soptit ca ma iubesti...erai tu-te simteam, te intelegeam, traiam!
Te-am prins de mana si-am plecat, spunandu-ti ca...NU CRED IN VISE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu