Ana Blandiana-Despre zambet.

-Nu te-am vazut niciodata fara zambet - imi spuse intr-o zi un prieten pe un ton in care admiratia avea toate insusirile reprosului.
-Mi se pare firesc, i-am raspuns, nici dezbracata nu m-ai vazut niciodata.
-Vrei sa spui ca zambetul este pentru tine o haina - se mira el aproape acuzator.
-Vreau sa spun ca zambetul poate fi de foarte multe feluri si poate indeplini foarte multe functii- complexitatea unei personalitati putind fi de altfel stabilita si dupa largimea diapazonului de zambete de care dispune - iar una din aceste functii,cea mai neinsemnata,desigur, dar si cea mai curenta, este aceea de a oferi celorlalti o infatisare decenta,indiferent cata suferinta s-ar camufla dincolo de ea.
-Dar asta inseamna a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! - striga,revoltat cu adevarat, amicul meu.
-Numai in masura in care si a fi civilizat inseamna a fi ipocrit.Bineinteles ca in epoca de piatra totul trebuie sa fi fost mai direct,cel ce suferea isi racnea probabil instinctele la gura pesterii, fara a-si pune probleme de discretie si fara a se gandi la linistea celorlalti.Primitivul era desigur mai "sincer".Numai ca mie racnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate,ci una de vointa si de cultura.
-Bine, dar in felul acesta zambesti oricui,dusmanilor ca si prietenilor.
-Bineinteles.Am considerat intotdeauna ca a acorda salutul si zambetul celor cu care nu esti de acord, celor de care te despart idei si credinte este o dovada - pe care ti-o dau si tie insuti in primul rand - ca nu vrei sa le bagi la cap, o data cu argumentele,si un glont.De altfel, ti-am spus ca zambetele sunt de foarte multe feluri:a zambi unui dusman poate fi o sfidare,poate fi dovada pe care i-o arunci - cu cat mai elegant,cu atat mai usturator - ca raul pe care ti l-a facut nu te-a atins.Mi s-a parut intotdeauna demn sa nu acuz o lovitura,decat sa ripostez la ea.Am preferat sa nu lovesc, decat sa marturisesc ca am fost lovita.
-Cu cat te ascult, cu atat trebuie sa recunosc ,ma convingi si - ca sa fiu sincer pana la capat - ma si sperii putin.
-De ce? Singurul fel de zambet pe care l-am dispretuit si nu l-am folosit niciodata a fost zambetul ofensiv,provocator.

-Oricum,de acum incolo va trebui sa fiu mult mai atent la descifrarea zambetelor tale...
-Nu trebuie sa exagerezi: cele mai multe dintre ele imi sunt adresate mie - cu cat mi-e mai greu,cu atat am nevoie de mai multe argumente pentru a ma convinge ca inca rezist.

Ana Blandiana.

AR TREBUI

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

Se face noapte

Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă
E aievea cântu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.

Zbor


De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.

Fără tine

Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

Fericire

Azi mi-am dat seama ce inseamna fericirea
Gandindu-ma la ce a fost si nu mai este.
Vremuri au apus
De mult… foarte mult
Vremuri adunate-ntr-un minut, o ora, o zi
Sau poate mai mult
Care-mi starnesc amintiri,
Amintiri ce intr-o clipa
Ma fac fericit!
by Ovi

TELEFONUL

Soarele cade, mangaindu-mi ochii,
peste foia palida pe covorul albastru, peste perdeaua ce se intinde in jumatate de camera.
Astept sa sune telefonul,
sa sara din furca, sa mi se agate de gat si sa-mi sopteasca.
Dar nu se intampla nimic.
In camera gri sunt doar eu si soarele, stam unul langa celalalt pe canapea
si palavragim.
Imi spune ca nu vrea cafea
Nu-i nimic, nici eu n-as bea.
Si, razand usor, asteptam luna.
Nici un telefon.

MAINE

"Spune-mi ma iubesti?"
"Inca nu, poate maine."
Pe degete-mi zambesc trei inele, ce-mi amintesc de noi, trecand mana-n mana prin Grecia, Egipt, Venetia...Impreuna. La capatul patului am 3 trandafiri ce-mi amintesc de tine. De pe petalele lor imi cade pe buze, mereu, aceeasi tremuranda intrebare:
"Ma iubeste?"
Primul trandafir imi spune ca merit aspru pedepsita pentru ignoranta mea. Si totusi imi surade.
Al doilea ma soarbe din priviri si-mi cantareste fiecare afirmatie.
Al treilea-mi spune ca cineva-si traieste viata iubindu-mi umbra, pentru ca fiinta nu-l vrea.
Merit pedepsita, dar maine n-a venit!

Exista HAOS sub cer si situatia este excelenta.

...i-am cerut sa scrie ceva despre titlul blogului...si a scris...a scris...gandindu-se la...la ce...



E toamna plangareata si trista, ca un copil ce a zdrobit in palma un fluture din prea multa iubire...Ploua. Daca mi-as intinde o mana spre fereastra oare as simti ploaia? Poate doar apa. Si cu toate astea ce-as putea spune despre apa? Uneori, fara sa vreau sunt chiar EU...cerul, ploaia, apa, dar...e straniu. Oare cum de reusesc sa ma gasesc in cele mai neasteptate stari, sa fiu pretutindeni si totodata sa-mi lipsesc cu desavarsire mie?
Nicio infermitate a lumii nu mi se pare mai demna de mila decat uitarea si niciun elan al mintii noastre n-ar avea sens daca nu s-ar prabusi si nu ar sfarsi in necunoastere. Parca-l aud pe Cioran vorbindu-mi astfel: "Nu traim decat pentru ca ne lipseste cunoasterea." "Furiilor, nestiintei datoresc tot ce stiu. Cand tot e stiu dispare atunci gol, cu lumea goala, incep a intelege totul" Imi dispalce sa ma stiu nihilista, gnomica, electica, chiar si pentru o clipa sau chiar si-ntr-un punct de vedere.
Ma autoinvit la o cafea. Accept desi as putea la fel de bine sa o refuz. Eu si gandurile mele adormite...sa vorbim despre ce? Sub ce semne de intrebare vechi sau noi sa-mi rastignesc curiozitatea, nelinistea si nesomnul.
In ce ploi primordiale sa-mi tulbur sau sa-mi limpezesc cautarile cand in orice hartuire a existentei mele, redescopar o cale, mereu alta spre haos. Cand spun haos, sa-mi inchipui...ce??? ceva dezorganizat, transfigurat, pierdut? Cine ma invata sa spun asta? Cine ma indeamna s-o cred? Lumea imi pare un paradis neizbutit. In care ORICE, trebuie sa insemne CEVA. Oamenii niste atomi imbatati de cunoastere. Nu iau apararea omenirii dar ma intreb-si intrebarea mea e o razsvratire impotriva propriei mele fiinte:..ce creator si-ar neglija propria creatie atat de mult incat sa vada in risipirea ei cea mai inalta stare a eternei sale arte? Sa fie Dumnezeu, atat de necrutator cu el insusi? NU! NICIDECUM! Nu e vorba de un impas voit, in atingerea de catre om, a constintei eterne. Am refuzat paradisul pentru ca ne-a fost daruit cu prea multa usurinta si ne-am incapatanat sa aratam ca suntem capabili sa-l descoperim singuri, asadar omul a creat lumea in imaginatia sa, ca o copie infidela din paradisul, din care au fost izgoniti.
Cu fiecare picior de pamant descoperit, am ingropat cate un petic de cer, cu fiecare templu inaltat, si-a confundat sufletul in vina. Omului ii este dor de Dumnezeu, de paradis, de intaia fericire pentru a plati cu pretul nasterii LUI.
Ma aplec peste ceasca mea de cafea...imi zaresc chipul incruntat intr-o contemplare absurda. As rupe intr-o clipa toate tratatele sau manuscrisele de filosofie,-m-as descalta de toate cautarile zadarnice de pana acum., mi-as dezbraca ratiuneade orice negare, m-as detasa de lume, de acordurile ei comune si toate astea doar pentru a putea sa am propria parere despre TOT.
Vreau sa tintesc in vid, sa eliberez prima constiinta incatusata de cunoastere, sa zaresc acel "punc eminescian" sa-l vad cum creste si cum prinde forma a tot ce exista.
Dar nu pot inchide ochii iremediabilului, sa ma prefac ca nu observ, exasperarile rispite la tot pasul, tablourile neterminate ale unei fericiri nemaigasite sau urmele cruzimii constiintei umane, estompate in istorie.
Cine sunt eu sa pot schimba fata lumii?
Si daca as reusi sa fac asta, atunci ce chip i-as putea da lumii astfel incat sa fie indragita inca de la prima vedere, fara a fi silita sa povesteasca despre nedreptatile sale. Sa fac lumea sa taca? Nu pot!. Pentru ca ea vorbeste prin mine. Sunt avocatul lumii...; lumii pe care o percep eu in imaginatia mea ai care poate fi diferita si este de lumea pe care o vezi tu.
In tot vacarmul mental, descopar o sintagma salvatoare, un fel de Arca a lui Noe.
Nitzche, spune ca:" trebuie sa ai un haos in tine, pentru a da nastere unei stele care danseaza" sa inteleg ca orice negare va sfarsi autosufocandu-se intr-o credinta biruitoare?
Ortega, distingea intre idei pe care le avem si credinte in care ne gasim. Nici nu-mi vine a intreba, cum ar fi daca m-as intalni cu propriile mele idei in credintele altcuiva??? De aceea tot ce observ, sau nu observ, tot ceia ce accept sau reneg, tot ceia ce ma alerga sau ma asteapta are legatura directa cu ideile si credintele mele despre lumea care se formeaza in mintea mea ca urmare a perceptiilor acumulate de propria constiinta. Atat timp cat ceia ce numesc haos nu ma indeparteaza de Dumnezeu ci din contra, ma aproprie si mai mult, atunci nu pot decat sa ma bucur ca: "exista HAOS sub cer si situatia este excelenta."
Imi beau si ultima inghititura de cafea, rememorand un nou citat din Cioran, ma incanta, ma vrajeste, e o vraja care ma sperie, care ma prinde si ma leaga cu superbul lant aforistic.
Tot Cioran raspunde intrebarilor mele din dimineata aceasta: "nu exista alt paradis decat cel din strafundul fiintei noastre","ca intr-un eu al eu-lui, dar pentru al gasi acolo, mai trebuie sa fi cutreierat, totalitatea paradiselor, revolute si posibile, sa le fi iubit si urat, xu iubirea fanalismului, sa le fi cercetat si respins mai apoi, cu competenta deceptiei. Se va spune cumva ca, ca inlocuim o fantoma cu alta, ca prezentul vesnic, nu-i mai desoi decat basmele varstei de aur,ca Eu-l originar, temei al sperantei noastre, ne duce cu gandul la vid si de fapt nu-i nici altceva? Fie! insa un vid ce-si revarsa preaplinul nu contine mai multa realitate decat istoria tot cuprinsul ei?" Nu-i asa ca are dreptate? Tu, ce zici?

by Cata

DIMINEATA

Dimineata mea e atat de urata...Ma trezeste vremea rea, mohorata...Singura intr-o casa atat de goala,Goala si eu pe dinauntru, pe afara...
As suna pe cineva...(e ora 8)Prea devreme...
As iesi sa-alerg prin park, dar mi-e lene
Enervant e k incep sa ma obisnuiesc...
Ultimul hobby butonez telecomanda pana-nnebunesc...
N-am pe nimeni sa ma-mpinga din pat,
N-am pe nimeni sa ma-ntrebe ce fac,
N-am pe nimeni sa ma certe degeaba...n-am...
N-am pe nimeni sa ma minta frumos,
N-am pe nimeni sa m-astepte cu flori,
N-am pe nimeni sa iubesc dimineatza-n zori...
Pun pariu k sunt si altii ca mine...Suflete pustii visand la iubire...Cand te lasi ranit de prea multe ori,Pare greu sa mai simtzi iar fiori...Chiar de-ajungi ce vrei sa fii in viatza,Te trezeste aceeasi dimineatza...Butonand aceeasi telecomanda...Intr-o liniste mereu deranjanta...

...

http://video.google.ro/videoplay?docid=-4344034810529751658&ei=Lv0US8GHFJ2k2wLwncSnCQ&q=video+influenta+mass+mediei&hl=ro#...

In 1994 a plouat cu gelatina peste un orasel, iar locuitorii s-au imbolnavit grav. A FOST UN EXPERIMENT?

http://www.youtube.com/watch?v=okv2VEUnkE0&feature=player_embedded

Transcriptul:

Totul s-a intamplat in Oakville, Washington. Populatie de 665 locuitori.

In acest loc norii aduc ploi zilnic, timp de 275 zile pe an. Problemele au inceput pe 7 August 1994. Nimeni nu era pe atunci ingrijorat. Pina cand si-au dat seama ca de fapt nu ploua cu apa. Ploua cu mici picaturi de substanta gelatinoasa. A venit in torente si s-a imprastiat pe o suprafata de 20 de mile si a adus cu ea o boala.

Maurice Gobeil: “Eu m-am imbolnavit, sotia mea s-a imbolnavit, fiica mea. Toti cei care traiesc aici s-au imbolnavit.”

Beverly Roberts : “Toti din oras s-au imbolnavit cu un fel de gripa. Numai ca nu dura precum cea normala care dureaza 7 zile ci a durat cam 6-7 saptamini, cam 2-3 luni”.

Un politist local a fost printre primii care a anuntat precipitatiile ciudate. Ofiterul David Lacey era in patrulare cand pe la ora 3 dimineata a inceput ploaia.

“Am pornit stergatoarele masinii si geamul a devenit murdar pana in punctul in care nu puteai vedea nimic. Si ne-am mirat: Iisuse, practic suntem in mijlocul pustietatii. Ne intrebam: De unde a venit acest lucru?”

Ofiterul Lacey s-a oprit la o benzinarie sa-si curete parbrizul. Ca masura de protectia si-a pus o pereche de manusi de latex. “Substanta era foarte moale. Era ca si cum ai avea jeleu in mina si ai putea sa o storci printre degete. Stiam ca este o substanta pe care nu o mai vazusem si in mintea noastra cunosteam ca acest lucru nu e la locul lui, nu e normal”.

Locuitoarea Dotty Hearn a fost perplexata. Pina ce a iesit afara in acea dimineata furtuna incetase. Dar picaturile de gel erau peste tot. “Arata cam la fel cu grindina, pe cutie si pretutindeni. M-am apropiat si am atins-o. Si nu era grindina. Era un material gelatinos”.

Pina dupa amiaza ofiterul de politie Lacey se imbolnavise inexplicabil.“Eram in situatia in care nu mai puteam respira. Intelegeam ca acea substanta ma adusese intr-o stare violent de grava. Acea “grindina” gelatinoasa m-a distrus complet”. In oras, Dotty Hearn nu se simtea nici ea mai bine. “Am inceput sa am ameteli. Lucrurile se invarteau in jurul meu si mi s-a facut rau si greata”. Fiica ei Sunny si fiul ei au gasit-o cazuta pe podeaua baii.

Suny Barclift: “Era toata rece, transpirata, palida. Mama mea vomita, avea ameteli extreme, se plangea ca avea probleme cu vederea, vedea incetosat”.

Dotty a petrecut urmatoarele 3 zile in spital. Diagnosticul: o infectie severa a urechii interne.

Sunny Barclift: “Pentru un motiv oarecare, cum ne apropiam de usa, mi-am adus aminte de acea substanta si ma gindeam ca poate a avut vreun efect asupra ei. Acea substanta ar fi putut sa o faca sa se simta rau. Si am luat o mostra din acea substanta gelatinoasa si am dus-o la spital”.

Tehnicienii laboratorului au descoperit un indiciu uimitor. Gelatina continea celule albe umane(limfocite). Dar ce era exact si de ce cazuse din cer nu a putut fi determinat. Proba a fost trimisa mai departe spre analiza la State Department of Health din Washington.

Mike McDowell, microbiologist: “E o substanta foarte uniforma, fara o structura care sa o putem vedea normal sau la microscop. Am introdus acea substanta in diferite medii microbiologice si am incercat sa izolez bacteriile”.

Mike McDowell a descoperit ca proba era contaminata cu doua tipuri de specii de bacterie. De felul celor care isi au locul in sistemul digestiv uman.

Sunny Barclift: “Speculam initial ca substanta ar fi deseu uman de la un avion de transport. Si ar avea sens. Te poti astepta sa gasesti celule umane albe in deseuri umane. FAA a eliminat aceasta posibilitate pentru ca conform regulilor deseurile umane sunt colorate albastru. Aceasta substanta nu era albastra. Era asemeni cristalelor in culoare”.

Intr-o perioada de 3 saptamani a plouat cu aceasta substanta de 6 ori, multi imbolnavindu-se. Multi caini si pisici au murit venind in contact cu picaturile toxice, inclusiv pisica de 8 luni a doamnei Sunny Barclift. Dar natura substantei si orice legatura care ar putea sa o aiba cu boala ramane un mister. La un an dupa evenimentul imbolnavirii lui Dotty Hearn, s-a luat o proba de atunci prelevata si pastrata in conditii de inghet si s-au facut analize intr-un laborator privat.

Tim Davies, microbiologist declara: “Am vazut ceea ce cred eu ca se numeste o celula eucariota, care este o celula cu nucleu bine definit, si se gaseste prezenta in majoritatea animalelor”.

Pe scurt gelatina era plina de viata. Dar cum a ajuns substanta aceia in nori. Explicatiile sunt la fel de ciudate ca si substanta insasi. Poate, inevitabil, o oarecare suspiciune planeaza asupra domeniului militar.

Sunny Barclift: “Unii spun ca din moment ce marina a facut bombardamente pe mare ar fi putut distruge o cresa de meduze. Si aceste meduze ar fi aruncate in aer si ar fi plutit pe uscat, si intr-o perioada de 3 saptamini au cazut cu ploile de 6 ori in luna lui August 1994. Mie una mi se pare aceasta afirmatie hilara.

Dotty Hearn: “Daca erau meduze sau resturi mici ale lor prin aer ar fi mirosit urat de tot”. Fortele aeriene confirma ca teste de bombardament sunt efectuate deasupra Oceanului Pacific in luna August 1994. Si totusi ei neaga orice stire despre vreo substanta necunoscuta, sau despre crearea si dispersia ei. Localnicii nu ii cred.

“Am avut un trafic militar foarte intens deasupra caselor noastre, inainte de a se intampla lucrurile acestea”.

Dotty Hearn: “In fiecare zi observam bombardiere si elicoptere negre zburand deasupra. Si ne-am gandit ca poate substanta vine de la ei”.

Maurice Gobeil: “Disperseaza tot felul de substante ciudate in aerul de aici, testeaza, fac teste. Sunt tot felul de locuri unde nu ai voie”.

Beverly Roberts: “Poate ca suntem parte dintr-un fel de experiment biologic, unul mic, ca sa se imbolnaveasca cativa oameni pentru a afla ce efect are vreo bomba biologica ca sa vada ce s-ar intampla intrun astfel de caz”.

SURSA:http://saccsiv.wordpress.com/page/9/

...file din jurnalul sufletului meu...

... sunt un roman de dragoste iar tu esti autorul. Vreau un autograf de la tine, ca un buchet de sperante oferit inimii mele...

Si ce daca?
...si ce daca m-ai surprins privind rasaritul, trezirea nu mi-o vei cunoaste niciodata si nici nu mi-o vei putea ierta asa cum adesea faci cu pacatele in care-ti lenevesc curcubee de ganduri despre iubire. Si ce daca-mi strabati intunericul inimii cu un suras nevinovat - oricum nu-ti vei putea ascunde culoarea pacatului si nici urma sarutului care s-ar trada si pe sine. Tu esti culoarea iubirii si singurul pacat al ininii mele pe care-l voi savarsi tot timpul pentru a-mi ierta nefericirea.

Absenta ta.

... absenta ta o confund cu prima mea moarte, pasii tai mi-i inghesui in suisul palmei drepte vrand sa-ti epuizez nevenirea. Poate-ar fi mai bine sa tac, acum cand cuvintele mele se estompeaza intr-un suras chinuit si absurd, la fel de absurd ca si gandul meu despre tine. Si cat de aproape am fost sa te-nteleg atunci cand, stand langa tine, reuseam sa cuprind tot sensul vietii in respiratia mea resurcitata de vise.

reflexii pt timpul meu
... nu stiam sa existe o stare-n care sa dormitezi aproape de lesin si-n care toate simturile tale sa-nghete pt a da o noua definitie tacerii. Dorm... sau poate ca asa-mi trezesc eu launtrurile fiinte-mi amortite in febra neputintei si-a necunoasterii. Nu ma lua in seama sau... intreaba-ma ceva care nu are nicio legatura cu fericirea, ghiceste-mi raspunsul, distinge-mi starea si-apoi dizolva-mi somnul in trezirea ta
fara margini.

clarobscur

... dincolo de fereastra
zilnic, ma descompun parerile
in mii si decolorate priviri clandestine
strecurandu-ma printre gaurile arse de somn
ale perdelei de
vis si lumina
dupa care m-ascund, atat de salbatic
intre mine si lume.

am nevoie de tine

... am nevoie de o lume inerta
sa-ti pot intelege fuga
si de mai multa tacere
sa-ti pot auzi cuvintele nespuse.
Am nevoie de un brat inapt
sa-nteleg ce-nseamna o strangere de mana
si de o ureche surda ca sa pot distinge
soaptele visului de fosnetul zilei.
Am nevoie de nesfarsire dar parca
mai simpla mi-ar parea dragostea dac-ai fi langa mine.
Am nevoie de tine.
Pentru tine scriu. Pentru tine
iubesc.
Pentru tine traiesc cu toate ca mor
de fiecare data.... in mine.

nu pot fi

... nu pot fi asa cum tu mi-o ceri
nu pot iubi ingerii de ceara
dar daca vrei
renaste_mi sufletul de ieri
pe cel de maine nu-l lasa sa moara.


lumea-n care traiesc
... traiesc intr-o lume cu vise despre fericire
cu ganduri de sfinti nascute in cele mai infernale secunde.
Taci. Asculta! Auzi? Pasii mei defileaza in urma nestiutului. Tu, in care lume ma chemi?

corespondente ratacite
... ma pierd in incertitudini,
ma simt neinteles si inutil inimii mele,
visele ma-nchid in tiparele somnului,
si nicio trezire nu-mi seamana mie.
Pentru cine-am invatat alfabetul iubirii?
cand la orice chemare am raspuns cu o fuga,
fericirea-i chiar aici, la doi pasi de mine,
dar e cu atat mai departe cand astept
ca un pas sa-l faci tu.

... sunt un roman de dragoste iar tu esti autorul. Vreau un autograf de la tine, ca un buchet de sperante oferit inimii mele.

dorinte...
daca as putea intelege o soapta, tacerea ar fi infinit mai muta.
Daca as putea masura o secunda, timpul ar trece infinit mai greu. Daca as putea zambi, fericirea as spune ca e un gand la indemana oricui
by Cata.